06 Martie 2019Sursa: IGPR

PREMIERĂ: PESTE 1.000 DE PERCHEZIȚII PE COLETE TRIMISE PRIN CORESPONDENȚĂ

Polițiștii de la transporturi efectuează 1.050 de percheziții pe colete trimise prin corespondență, acestea vizând traficul cu tutun prelucrat și eludarea plății accizei la bugetul de stat.

VIDEO: https://youtu.be/Hsm9V_rKqes

Aceste acțiuni au debutat în urmă cu două zile și au avut la bază o documentare informativă minuțioasă, reușindu-se astfel confiscarea, până în acest moment, a 1.600 de kg. de tutun prelucrat, supus accizării. Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la aproximativ 140.000 de Euro.

De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate, au mai fost identificate tuburi și filtre pentru țigarete, dar și o mașină de fabricat țigarete.

Dacă toate acestea ar fi ajuns la destinatari, s-ar fi putut confecționa aproape 2.000.000 de țigarete contrafăcute (estimativ, aproape două tir-uri) care ar fi ajuns pe piața neagră din România, putând afecta, totodată, sănătatea consumatorilor.

Menționăm că toate aceste activități au fost realizate sub coordonarea Direcției  Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române de către polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi București, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.

De asemenea, acțiunile polițiștilor au beneficiat de sprijinul Poștei Române și a Direcției Regionale Vamale București.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii