12 Octombrie 2021Sursa: IGPR

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Astăzi, 12 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județele Olt și Dolj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc pentru consum propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Video:  https://youtu.be/NXNgI1Rvt6A

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, trei bărbați ar fi comercializat droguri și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în județul Olt.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 pungi ce conțin material vegetal uscat, de aproximativ 150 de grame, 36.000 de lei, un pistol cu bile din plastic și un cântar electronic.

25 de persoane vor fi conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii