12 Septembrie 2018Sursa: IGPR

REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au finalizat o operațiune, în cadrul căreia au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, bănuiți de trafic de droguri de mare risc.

În urma a două flagrante organizate și a 3 percheziții, au fost ridicate peste 900 de grame de cocaină, 3 autoturisme, telefoane mobile, aproape 13.000 de lei,  peste 1.700 de euro și 800 de dolari americani.  Cei 2 au fost reținuți.

La data de 10 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au reușit prinderea în flagrant delict a unui bărbat, de 52 de ani, bănuit de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc. Ulterior, polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare simultane în București. 

În urma acestor activități, au fost indisponibilizate 500 de grame de cocaină, 5 de grame amfetamină, 15 grame de cannabis, 2 autoturisme, 9.450 de lei, 1.600 de euro, 700 de dolari americani (bani susceptibili a proveni din traficul de droguri), 2 telefoane mobile și cartele SIM.

Ieri, 11 septembrie, în cadrul aceleiași operațiuni, a fost prins în flagrant delict un alt bărbat, de 34 de ani, bănuit de trafic ilicit de cocaină. Ulterior, la domiciliul acestuia, polițiștii au efectuat o percheziție, în baza unui mandat emis de Tribunalul București.

În urma activităților, au fost indisponibilizate peste 400 de grame de cocaină, un autoturism, 3.500 de lei, 120 de euro, 110 dolari americani, 6.000 de reais brazilieni, 270 de shekeli israelieni (susceptibili a proveni din traficul de droguri), 2 telefoane mobile, cartele SIM, un laptop și un cântar electronic.

Ambele persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la luarea unor măsuri preventive.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii