04 Aprilie 2019Sursa: IGPR

PESTE 480 DE PERMISE REȚINUTE CU PRILEJUL SPEED MARATHON

În cadrul operațiunii Speed Marathon, care s-a desfășurat miercuri, 3 aprilie a.c.,  în toate statele Uniunii Europene, polițiștii rutieri au controlat peste 13.000 de autovehicule și au aplicat aproape 8.190 de sancțiuni contravenționale.

 

De asemenea, 481 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

 

În activități au fost angrenați peste 1.560 de polițiști rutieri, care au acționat în 737 de puncte.

 

Exemple semnificative:

 

Pe D.N. 7, în localitatea Dragodana, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, care circula cu viteza de 106 km/h și cu o îmbibație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate sanitară pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de articolul 336 alineatul 1 Cod penal.

 

Pe D.N. 2, în afara localității Racovițeni, județul Buzău, a fost depistat un autovehicul condus de o femeie, în vârstă de 24 ani, ce avea viteza de 190 km/h.

 

În municipiul București, pe Calea 13 Septembrie, polițiștii Brigăzii Rutiere au depistat un bărbat ce conducea un autovehicul care avea o viteză de 139 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.

 

În județul Hunedoara, localitatea Sântandrei, a fost depistat un autovehicul condus de o femeie de 44 de ani, ce avea o viteză cu 82 km/h mai mare decât limita legală admisă pe acel sector de drum.

 

Reamintim faptul că Speed Marathon a avut loc în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 - 7 aprilie 2019).

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii