PESTE 20 DE ARME ȘI 26 DE TONE DE DEȘEURI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE, INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI
În perioada 19 – 23 februarie a.c., polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu structurile teritoriale arme, explozivi și substanțe periculoase, au desfășurat 15 acțiuni și controale și au pus în aplicare 37 de mandate de percheziție domiciliară, pentru administrarea probatoriului în cadrul unor dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Astfel, au fost indisponibilizate 24 de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, două arme letale lungi, 3 replici de tip airsoft, 228 de cartușe - muniție letală, 158 de cartușe neletale supuse autorizării, două arbalete, carduri bancare, diverse articole pirotehnice din categoria F2 și un corp de grenadă.
În urma activităților desfășurate, două persoane au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, au fost desfășurate acțiuni punctuale care au condus la indisponibilizarea a peste 26 de tone de deșeuri și substanțe periculoase, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de poluarea prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase, respectiv neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști și de cel al luptătorilor din cadrul structurilor pentru intervenții și acțiuni speciale.
Exemple:
1. La data de 21 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad, cu sprijinul polițiștilor din Cărând, au identificat un bărbat, de 54 de ani, din Cărând, care ar fi deținut și depozitat 24 de tone de azotat de amoniu, fără a respecta normele legale.
Acesta este cercetat penal pentru poluarea prin evacuare, în atmosferă sau în sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase.
2. La data de 23 februarie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara și ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au efectuat o percheziție domiciliară în localitatea Geoagiu, județul Hunedoara, la locuința unui bărbat.
Astfel, au fost descoperite ca fiind deținute, fără drept, două arbalete confecționate artizanal, 4 bucăți de butelii CO2 nepercutate și 5 bucăți de săgeți confecționate artizanal cu vârfuri metalice.
Cele două arbalete, împreună cu săgețile și buteliile de CO2 descoperite ca fiind deținute fără drept au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii