13 Octombrie 2017Sursa: IPJ Ialomița

PERSOANĂ ȘI AUTOVEHICUL URMĂRITE INTERNAŢIONAL, DEPISTATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii din Ialomița, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române au depistat un bărbat care era urmărit internațional de autoritățile din Italia, pentru infracțiuni contra proprietății. A fost depistat și un autovehicul care era căutat de autoritățile poloneze, pentru confiscare.

La data de 12 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomița au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Slobozia, care era urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, fapte comise pe teritoriul Italiei. 

Pentru depistarea urmăritului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, în vederea predării către autorităţile italiene.

În aceeași zi, polițiștii din Ialomița au depistat un autovehicul căutat pentru confiscare de autoritățile poloneze, care se afla în posesia unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Slobozia.

Autovehiculul, care figura ca bun căutat pentru confiscare din luna septembrie a anului 2017, a fost indisponibilizat de polițiști, urmând a fi predat autorităților poloneze.

 

 


Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii