11 Martie 2022Sursa: IGPR

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

Ieri, 10 martie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinți, au desfășurat o acțiune pe linia traficului de droguri, care a constat în efectuarea a 3 percheziții domiciliare și punerea în executare a 4 mandate de aducere.

Au fost descoperite și ridicate aproximativ 600 de grame de fragmente vegetale, de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, 8 plante de cannabis, cu o înălțime de 50 și 100 de cm, cu inflorescențe, un cântar electronic de precizie, 2 grindere, 4 telefoane mobile, un laptop, 3 corturi din material textil cu elemente de structură, filtru de aer, 2 lămpi de iluminat, tubulatură de aerisire, dispozitiv pentru măsurarea temperaturii și a umidității, 2 ventilatoare cu tubulatura aferentă și 3 transformatoare.

Totodată, au fost ridicate și 116 ghivece, 6 tubulaturi din aluminiu, 10 saci cu urme de pământ și îngrășământ, 2 foarfece, care prezintă urme de materie vegetală, diverse ambalaje comerciale cu inscripții privind conținutul - semințe, 2 cutii sigilate care conțin semințe, 18 recipiente din material de plastic, cu soluții pentru întreținerea plantelor, 2 carduri bancare, diferite facturi și înscrisuri utile cauzei.

Din cercetări a reieșit că, din toamna anului 2021, un bărbat, de 29 de ani, ar fi comandat, de pe site-uri de profil, semințe de cannabis, în scopul înființării unei culturi de cannabis și ar fi avut preocupări în ceea ce privește traficul de droguri de risc.

Bărbatul și mama acestuia, o femeie, de 63 de ani, au fost prezentați procurorului D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinți, în vederea audierii.

În baza probatorului administrat în cauză, la data de 10 martie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. -B.T. Mehedinți au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Mehedinți, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, iar, față de femeia, 63 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.    

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii