10 Noiembrie 2018Sursa: IGPR

CONTROALE ÎN GĂRI, AEROGĂRI, OBIECTIVE ECONOMICE, PE RUTE FEROVIARE ȘI NAVALE

 

                   În urma acțiunilor derulate de polițiști, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost întocmite 96 de dosare penale, 50 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

În perioada  2 – 9 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi din toată țara au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 400 de stații de cale ferată, au patrulat în 398 de trenuri de călători și au desfășurat 20 de acțiuni specifice pe linia comerțului ilegal, a siguranței transporturilor, siguranța și securitatea pe apă, a pescuitului ilegal și contrabandei.

Totodată, au fost desfășurate 19 percheziții domiciliare și la locuri de muncă, pentru probarea activității infracționale în două dosare penale de contrabandă cu țigări și furt. Astfel, au fost identificate 5 persoane deținătoare și consumatoare de droguri, precum și un cetățean turc aflat ilegal pe teritoriul României.

În urma verificărilor, au fost depistate 5 persoane date în urmărire națională sau internațională. 6 minori lipsiți de supraveghere au fost găsiți și predați familiilor sau internați în centrele de plasament. Polițiștii au identificat și 5 persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Polițiștii au întocmit 96 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări. De asemenea, au depistat în flagrant delict 50 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. În dosarele penale instrumentate, 14 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, împotriva uneia fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de alta, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 134.000 de lei și au fost confiscate bunuri de aproape 160.000 de lei.

Cu titlul exemplificativ:

PERCHEZIȚII DOMICILIARE

Joi, 8 noiembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au efectuat 16 percheziții domiciliare și la locuri de muncă, pentru probarea faptelor de natură penală, într-un dosar penal pentru contrabandă cu țigări. Au fost ridicate 980 de pachete de țigări netimbrate de proveniență străină, de diferite mărci, 12.800 de lei, 950 de euro și un pistol cu aer comprimat deținut ilegal. Față de 10 persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

CONTAINER CU JUCĂRII CONTRAFĂCUTE

La data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială, din București. În urma controlului, au fost descoperite 936 de seturi de jucării, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de aproximativ 86.700 de lei, au fost ridicate, pentru cercetări. În cauză, polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

REFUZ DE MITĂ

În aceeași zi, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au depistat, la volanul unei mașini, o persoană care conducea fără permis de conducere. Pentru a nu i se întocmi doar penal, acesta încercat să ofere polițistului 1.600 de lei. A fost sesizat Serviciul Teritorial Anticorupție Brașov și Parchetul Tribunalului Brașov, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și conducere fără permis sub influența băuturilor alcoolice.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii