19 Ianuarie 2020Sursa: IGPR

APROAPE 8.000 DE ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII, EMISE DE POLIȚIA ROMÂNĂ, ANUL TRECUT

S-a încheiat un an de când poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației, pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima să nu fie nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Pe parcursul anului 2019, la nivel național, polițiștii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecție.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Cea mai parte a ordinelor de protecție provizorii a fost emisă la solicitarea victimelor, 39 la solicitarea altor persoane și 77 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 66% dintre ordinele de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban.

De asemenea, anul trecut, instanțele judecătorești au emis 7.899 de ordine de protecție. Cele mai multe (7.146) au fost emise la solicitarea victimelor, 578 la solicitarea procurorului și 175 la solicitarea altor instituții.

În ceea ce privește faptele penale din domeniul violenței domestice, în 2019, față de anul precedent (2018), au fost înregistrate scăderi cu peste 64% la infracțiunile de exploatarea cerșetoriei și cu peste 12% la cele privind folosirea unui minor în scop de cerșetorie, cu 36% la cele de vătămare corporală, cu peste 21% la tentativă de omor, cu 16% la faptele de corupere sexuală a minorilor, cu peste 12% la loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte și cu peste 5% la abandon de familie.

De asemenea, sunt în scădere faptele de șantaj (cu peste 9%) și determinarea sau înlesnirea sinuciderii (cu 100%).

Din punct de vedere al locului comiterii faptelor, cele mai multe infracțiuni (aproape 78%) s-au comis la domiciliul subiecților.

Informații de background:

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, acum un an, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.

Astfel, la sfârșitul anului 2018, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

Mai multe info aici:

https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/ordinul-de-protectie-provizoriu-emis-de-politisti

 

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii