15 Februarie 2015Sursa: IGPR

MISIUNE INTERNAŢIONALĂ, ÎNCHEIATĂ CU SUCCES

Primul poliţist român care a participat la o misiune internaţională sub egida N.A.T.O., în Afganistan - ISAF (Internaţional Security Assistence Force), s-a întors în ţară, după 8 luni de activitate în teatrele de operaţiuni din Kabul.

Poliţistul român a primit calificativul „Excepţional” din partea reprezentanţilor N.A.T.O. şi a fost recompensat cu distincţia de serviciu pentru misiuni internaţionale.

Agent-şef adjunct de poliţie Vicol Alexandru, în vârstă de 29 de ani, a ocupat funcţia de consilier criminalist, începând cu luna iulie 2014, în cadrul Ministerului de Interne Afgan, desfăşurând activităţi complexe şi proceduri specifice în domeniului criminalistic.

Poliţistul român a obţinut rezultate foarte bune în urma proiectării şi implementării unor proceduri de lucru clare, concise şi pertinente, în domeniul criminalistic, privind colectarea, exploatarea şi păstrarea integrităţii mijlocelor materiale de probă, colectate în urma diferitelor activităţi poliţieneşti.

Procedurile şi proiectele dezvoltate vor avea efecte benefice pe termen lung, în ceea ce priveşte activitatea criminalistică, în cadrul Ministerului de Interne Afgan.

Activitatea poliţistului român, pe domeniul de competenţă, a fost una performantă şi recunoscută şi de către şefii structurilor corespondente, acesta primind calificativul „Excepţional” din partea reprezentanţilor N.A.T.O..

Pentru activitatea de excepţie desfăşurată în misiune, Vicol Alexandru a fost recompensat cu distincţia de serviciu pentru misiuni internaţionale.

„Misiunea a fost una de valorizare, de performanţă, care m-a antrenat şi mi-a confirmat, încă o dată, faptul că poliţiştii români reprezintă cu onoare şi profesionalism ţara şi instituţia”.

 


Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii