19 Aprilie 2019

REUNIUNE TEHNICĂ LA NIVEL DE EXPERȚI – UN PAS STRATEGIC ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA TRAFICULUI ILEGAL DE ARME DE FOC

În perioada 17 – 18 aprilie 2019, în contextul deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Poliția Română a organizat reuniunea Rețelei Europene a Experților în Arme de Foc (The European Firearm Experts Group - EFE).


În perioada 17 – 18 aprilie 2019, în contextul deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Poliția Română a organizat reuniunea Rețelei Europene a Experților în Arme de Foc (The European Firearm Experts Group - EFE).

Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte referitoare îmbunătățirea schimbului de informații în legătură cu armele de foc, între statele membre UE, precum și gestionarea provocărilor și amenințărilor cu care acestea se confruntă, inclusiv în ceea ce privește prevenirea și combaterea terorismului.

Întâlnirea a creat și amplificat cadrul necesar pentru o bună cooperare între statele participante, precum și pentru eficientizarea eforturilor în lupta împotriva traficului ilegal de arme de foc.

În context, adjunctul Inspectorului General al Poliției Române, comisar-șef de poliție Florian Dragnea a apreciat „efortul constant îndreptat în vederea descoperirii celor mai eficiente metode pentru prevenirea și lupta împotriva traficului ilicit de arme de foc și al utilizării acestora în săvârșirea de infracțiuni, precum și cu privire la eforturile depuse de întărire a cooperării între autoritățile de poliție și alte autorități cu atribuții în aplicarea legii”.

La lucrări au participat experți din Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Cehă, Republica Moldova, Slovacia, Spania, Suedia.

De asemenea, au luat parte reprezentanți ai altor autorități de aplicare a legii, agenții guvernamentale și instituții europene precum Comisia Europeană, EMPACT, Frontex și UNODC (Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate).

*

*          *

The European Firearm Experts Group - EFE este o organizație având reprezentanți din forțele de ordine publică din statele membre.

Printre obiectivele rețelei se numără dezvoltarea cooperării polițienești internaționale în investigarea infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor, schimbul de experiență și identificarea bunelor practici în acest domeniu, organizația fiind deschisă tuturor partenerilor care au scopuri și sarcini similare.

Un alt obiectiv este sprijinirea Grupului de Lucru pentru Asigurarea Respectării Legii (LEWP), precum și a grupului EMPACT (Platforma Multidisciplinară Europeană împotriva Amenințărilor Criminale) în combaterea traficului ilicit de arme de foc și a utilizării acestora în săvârșirea de infracțiuni.