17 Decembrie 2021

Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE


COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 151 din 1 Martie 2022

 

ACTIVITĂȚI DE PREGĂTIRE A SPECIALIȘTILOR CRIMINALIȘTI DIN ROMÂNIA, UNGARIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA DERULATE LA NIVELUL POLIȚIEI ROMÂNE

 

      Poliția Română, prin Institutul Național de Criminalistică, derulează în această perioadă proiectul cu titlul ‚,Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III 2020 - Componenta Conferințe, ateliere de lucru și seminarii.

      Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2021 – septembrie 2022 și își propune să contribuie la întărirea capacității structurilor Poliției Române de investigare și administrare a probatoriului judiciar, prin creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor, în scopul combaterii infracțiunilor de fraudă şi a altor activități ilicite ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.

      În perioada 14 – 18 februarie 2022, în București, România, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost organizată și desfășurată cea de-a doua activitate cu caracter transnațional a proiectului, un program de instruire aprofundat pentru specialiștii din domeniul criminalistic din România, Ungaria și Republica Moldova privind examinarea documentelor.

      Evenimentul a reunit 20 de specialiști din cadrul structurilor criminalistice și de investigații de la nivel central și teritorial din România, Ungaria și Republica Moldova.

      Activitatea de instruire a fost susținută de către 2 instructori din Olanda, cu o vastă experiență și expertiză la nivel internațional în furnizarea de servicii specializate de pregătire în domeniul  tehnicii documentelor și a vizat menținerea încrederii în competenţa tehnică a laboratoarelor și a personalului cu competențe în domeniul de referință, imparţialitatea și integritatea instituţională pentru a furniza expertize și constatări criminalistice calitative, atât autorităților judiciare, cât și organelor de urmărire penală la nivel național și internațional.

      

           În continuare, în cadrul proiectului urmează a fi derulate la nivel național 9 sesiuni de instruire pentru specialiștii cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii fraudei și a altor infracțiuni conexe (specialiști criminaliști, ofițeri de investigare a criminalității economice, procurori, judecători), precum și o conferință internațională ce va promova schimbul de experiență și bune practici între autorități relevante de aplicare a legii la nivel UE și non-UE în domeniul de referință.

      Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III. Conținutul acestei publicații reflectă punctul de vedere al autorului și este în exclusiva responsabilitate a acestuia. Comisia Europeană nu își asumă nicio răspundere cu privire la daunele suferite privind utilizarea datelor conținute de aceasta.

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 77 din 1 februarie 2022

 

ACTIVITĂȚI DE PREGĂTIRE A SPECIALIȘTILOR CRIMINALIȘTI DESFĂȘURATE ÎN CADRUL UNUI PROIECT EUROPEAN

 

      Poliția Română, prin Institutul Național de Criminalistică, derulează în această perioadă proiectul cu titlul ‚,Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE”.

      Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III 2020 - Componenta Conferințe, ateliere de lucru și seminarii, derulându-se în perioada ianuarie 2021  – septembrie 2022 și are un buget de 136.157,50 de euro, din care 108.926 de euro reprezintă finanţarea Uniunii Europene.

      Proiectul își propune să contribuie la întărirea capacității structurilor Poliției Române de investigare și administrare a probatoriului judiciar, prin creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor, în scopul combaterii infracțiunilor de fraudă şi a altor activități ilicite ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.

      Proiectul promovează activitățile de pregătire profesională destinate specialiștilor cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor și a altor infracțiuni conexe, prin dezvoltarea cunoștințelor și abilităților practice în cadrul unor programe de pregătire specializate în domeniul criminalistic și al unor sesiuni de instruire desfășurate la nivel regional, național și internațional (cu state membre UE și/sau non-UE), precum și schimbul de experiență și bune practici între autorități relevante de aplicare a legii, prin organizarea unei conferințe internaționale în domeniul de referință la finalul proiectului.

      Astfel, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare al proiectului, în perioada 17 – 21 ianuarie 2022, în București, România, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost organizat și desfășurat un program de instruire specializat în domeniul managementului calității, ce a vizat dezvoltarea competențelor specialiștilor cu competențe în domeniul criminalistic din România și Republica Moldova pentru asigurarea legitimității, credibilității și a unui probatoriu științific (criminalistic) valid pentru sistemul judiciar, în concordanță cu standardele internaționale în vigoare.

      În continuare, sunt întreprinse demersuri specifice pentru derularea unui program de pregătire aprofundat privind examinarea grafică și tehnică a documentelor, în luna februarie a.c., activitate ce va reuni specialiști în cadrul structurilor criminalistice din România, Ungaria și Republica Moldova.

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 141 din 23 februarie 2021

 

PROIECT EUROPEAN PENTRU PREGĂTIREA SPECIALIȘTILOR CRIMINALIȘTI

 

      Timp de 15 luni, Institutul Național de Criminalistică al Poliției Române derulează proiectul ‚,Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE”.

      Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Hercule III 2020 - componenta Conferințe, Ateliere de Lucru și Seminarii, derulându-se în perioada ianuarie 2021  – martie 2022.

Obiectivul general al acestuia este reprezentat de întărirea capacității structurilor Poliției Române de investigare și administrare a probatoriului judiciar, prin creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor, în scopul combaterii infracțiunilor de fraudă şi a altor activități ilicite ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.

      Principalele activități prevăzute în proiect, în cadrul cărora vor participa reprezentanți din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Turcia și Republica Moldova, constau în organizarea unor programe de pregătire specializate în domeniul criminalistic și a unor sesiuni de instruire regionale, adresate tuturor celor implicați în procesul judiciar, angrenați în lupta împotriva criminalității de natură economică.

      De asemenea, conferința internațională organizată la finalul proiectului va asigura promovarea schimbului de informații, experiență și bune practici, precum și consolidarea relațiilor de colaborare și cooperare între autorități de aplicare a legii relevante la nivel național și internațional, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale comise în detrimentul bugetului consolidat al UE.

      Proiectul are un buget de 136.157,50 de euro, din care 108.926 de euro reprezintă finanţarea Uniunii Europene, iar 27.231,50 de euro - co-finanţarea națională.

      Acest proiect a fost finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III. Conținutul acestei publicații reflectă punctul de vedere al autorului și este în exclusiva responsabilitate a acestuia. Comisia Europeană nu își asumă nicio răspundere cu privire la daunele suferite privind utilizarea datelor conținute de aceasta. 

 

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

 

 

www.politiaromana.ro

CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

București, Str. Mihai Vodă nr. 6, sector 5, România

Tel: +4 021.316.66.65, Fax: 021.316.66.65

E-mail: presa@politiaromana.ro