29 Iunie 2016

Exercitarea drepturilor persoanei vizate cu privire la prelucrările efectuate in SIS


            Conform legislației în vigoare, atât naționale cât și europene, în Sistemul de Informații Schengen sunt prelucrate următoarele categorii de date:


(a) numele de familie;
(b) prenumele;
(c) numele la naştere;
(d) numele folosite anterior şi pseudonimul;
(e) orice caracteristică fizică specifică, obiectivă şi inalterabilă;
(f) locul naşterii;
(g) data naşterii;
(h) genul;
(i) orice cetăţenii deţinute;
(j) dacă persoana în cauză:
(i) este înarmată;
(ii) este violentă;
(iii) s-a sustras sau a evadat;
(iv) prezintă un risc de sinucidere;
(v) reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică; sau
(vi) este implicată într-o activitate menţionată la articolele 3-14 din Directiva (UE) 2017/541;
(k) motivul semnalării;
(l) autoritatea care a creat semnalarea;
(m) o trimitere la decizia care a generat semnalarea;
(n) acţiunea de urmat în cazul unui rezultat pozitiv;
(o) legăturile cu alte semnalări în temeiul articolului 48;
(p) dacă persoana vizată este membru de familie al unui cetăţean al Uniunii sau o altă persoană care beneficiază de dreptul de liberă circulaţie, astfel cum se menţionează la articolul 26;
(q) dacă decizia de refuz al intrării şi al şederii se bazează pe:
(i) o condamnare anterioară, astfel cum se menţionează la articolul 24 alineatul (2) litera (a);
(ii) o ameninţare gravă pentru securitate, astfel cum se menţionează la articolul 24 alineatul (2) litera (b);
(iii) eludarea dreptului Uniunii sau a dreptului intern referitor la intrare şi la şedere, astfel cum se menţionează la articolul 24 alineatul (2) litera (c);
(iv) o interdicţie de intrare, astfel cum se menţionează la articolul 24 alineatul (1) litera (b); sau
(v) o măsură restrictivă, astfel cum se menţionează la articolul 25;
(r) tipul de infracţiune;
(s) categoria documentelor de identificare ale persoanei;
(t) ţara care a eliberat documentele de identificare ale persoanei;
(u) numărul (numerele) documentelor de identificare ale persoanei;
(v) data eliberării documentelor de identificare ale persoanei;
(w) fotografii şi imagini faciale;
(x) date dactiloscopice;
(y) o copie a documentelor de identificare, color, ori de câte ori este posibil.


            Totodată, în cazul semnalărilor cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare se introduce și copia mandatului european de arestare și  traducerea mandatului european de arestare în una sau mai multe dintre limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, atunci când este disponibilă.
            Cu privire la Dreptul de acces la informaţiile din SINS/SIS, persoanele vizate au dreptul de acces la datele personale, precum și dreptul de rectificare sau  ștergere.
            Cererile persoanelor vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS se adresează numai Biroului SIRENE national din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din I.G.P.R., care răspunde solicitantului cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data primirii cererii, în cazul exercitării dreptului de acces la datele personale, şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data primirii cererii, în cazul exercitării dreptului de rectificare sau ştergere a datelor personale.
             Cererile trebuie să fie însoțite de o copie a unui document de identitate, să fie semnate de petent și se pot depune direct la I.G.P.R., C.C.P.I .- Biroul SIRENE la adresa de e-mail: ccpi@mai.gov.ro, prin poștă către I.G.P.R. la adresa str. Mihai Vodă nr. 6, sector 5, cod postal 030167, București sau prin e-mail la adresa petitii@politiaromana.ro  sau la orice operator din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ori al unei structuri teritoriale a acestuia, care va transmite cererea Biroului SIRENE naţional, în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Totodată vă informăm că petentul poate completa online formularul disponibil pe site-ul institutiei www.politiaromana.ro, atașând documentele necesare anterior menționate sau poate completa un formular online de petiții de pe oricare din site-urile structurilor MAI, respectiv I.G.P.F. pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, I.G.I., pe site-ul igi.mai.gov.ro etc.
            De asemenea, în cazul în care petentul este reprezentat de avocat, cererea trebuie să fie semnată atât de către petent cât și de avocat, trebuie să fie însoțită de împuternicirea avocațială precum și de o copie a unui document de identitate al petentului.


Actualizat la data de 27.10.2021