22 Iulie 2021

Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație


Imagine 2

   

Nr. 304441 din 22 iulie 2021

 

        

DEZVOLTAREA UNUI SISTEM MIXT MOBIL DE MONITORIZARE A TRAFICULUI RUTIER PRIVIND ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAȚIE

 

 INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional  Infrastructură Mare 2014-2020, a încheiat Contractul de Finanțare nr.106/05.07.2021 aferent proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație” cod MySmis 125180, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare

 

Proiectul, care se desfășoară pe parcursul a 30 de luni (1 iulie 2021 – 31 decembrie 2023), are ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă rutieră și scăderea numărului persoanelor decedate în accidente de circulaţie prin dotarea corespunzătoare a structurilor de poliție rutieră.

 

Bugetul proiectului este de 106.599.765,20 lei (din care 81.010.995,90 lei - valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 14.296.058,10 lei - valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată și 11.292.711,20 lei valoarea neeligibilă fără TVA).

 

Obiectivele specifice ale proiectului se referă, în principal, la dotarea unităţilor de poliţie rutieră cu autospeciale şi cu echipament hardware/aplicații software adecvate, precum și la îmbunătățirea proceselor decizionale în domeniul managementului erijării eficiente a resurselor financiare, logistice și umane, în vederea creșterii prezenței în trafic a forțelor de poliție rutiră precum și a mobilitășii acesteia. De asemenea, acest proiect își propune îmbunătățirea activităților de supraveghere și control al traficului rutier, de prevenire și combatere a infracțiunilor la codul rutier.

 

Proiectul își propune dezvoltarea unui sistem mixtmobil de monitorizarea a traficului rutier, privind încălcarea regulilor de circulație, care să asigure forțelor de ordine din cadrul Poliției Române, prin intermediul poliției rutiere, o mai bună coordonare a activităților specifice.

 

Astfel, prin proiect se intenţionează dotarea Poliţiei Rutiere cu 300 de autospeciale de poliţie, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, 44 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor stupefiante în salivă, 4.000 de dispozitive mobile, 1.400 de imprimante mobile termice și un sistem de colectare a datelor pentru siguranţa în trafic.

 

Autospecialele achiziționate prin proiect vor contribui la creşterea mobilităţii Poliției Rutiere, prin sporirea capacităţii parcului auto pentru răspuns la cerinţele sociale actuale, respectiv o reacţie promptă, sigură şi eficientă. De asemenea, se intenţionează creşterea capabilităţii de urmărire şi de oprire fortaţă a celor care se sustrag de la controlul poliţiei, aceste fapte fiind de cele mai multe ori elemente asociate infracţiunilor de drept penal.

Viteza rămâne principala cauză de producere a accidentelor de circulație. Astfel, prin achiziționarea celor 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor se va contribui la creşterea gradului de siguranţă în trafic şi protecţia cetăţenilor la vulnerabilităţile sitemului rutier.

 

Prin prezentul proiect se continuă abordarea multicauzalitate a accidentelor rutiere. Astfel, achiziţionarea unor aparate de depistare a consumului de substanţe stupefiante ar creşte capacitatea de constatare reală a consumului de astfel de substanţe de către conducătorii de autovehicule.

 

Necesitatea tehnologică aferentă activităţilor poliţiei rutiere şi celeritatea desfăşurării acestora determină creşterea capacităţii de conectare a poliţiştilor la sistemele informatice dezvoltate la nivelul Poliţiei Române.

 

Astfel, la nivelul Poliţiei Rutiere se impune îmbunătăţirea fluxurilor de lucru în domeniul informaţiilor stocate electronic în bazele de date, prin furnizarea şi preluarea acestora din trafic. La acest aspect vor contribui cele 4.000 de dispozitive mobile pe care va rula cu preponderenţă aplicaţia/sistemul de colectare datelor pentru siguranţa în trafic, dar şi alte aplicaţii de necesitate ale Poliţiei Române.

 

Sistemul de colectare prezentat mai sus are ca modul posibilitatea de a imprima diverse rapoarte referitoare la deficienţele de sistematizare colectate de către poliţistul rutier. Pentru printarea acestor rapoarte vor fi utilizate imprinate mobile care vor asigura mobilitatea necesară poliţistului prin conectarea directă (wireless) la dispozitivele mobile.

     

Toate componentele proiectului, din momentul în care vor fi operaționalizate, vor contribui la realizarea obiectivului general al proiectului, respectiv creșterea climatului de siguranță rutieră și implicit scăderea numărului de persoane decedate în accidente de circulaţie.

 

 

POLIȚIA ROMÂNĂ

 

PROIECT CO-FINANȚAT DIN FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL INFRASTRUCTURĂ MARE 2014-2020

www.politiaromana.ro

CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

București, Str. Mihai Vodă nr. 6, sector 5, România

Tel: +4 021.316.66.65, Fax: 021.316.66.65

E-mail: presa@politiaromana.ro