TRAFIC ÎNGREUNAT PE MAI MULTE ARTERE RUTIERE DIN CAUZA VIZIBILITĂȚII REDUSE

Ora:08:30

Data:14 Octombrie 2021

Sursa:INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 metri, pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Cluj, Mureș și Sălaj.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, să mărească distanța de siguranță între vehicule, să folosească în mod corespunzător luminile, să evite manevrele riscante. Sporiți atenția la volan! Adoptați o manieră preventivă de conducere!