Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!

 

 

Campania Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți s-a desfășurat la nivel național, în perioada 17 iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, și a avut drept scop informarea și conștientizarea populației cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor CF, triaje și zonele adiacente.

Conceptul creativ al campaniei, realizat cu sprijinul Mercury 360, a constat în realizarea și distribuirea în mediul online a unor materiale video sugestive, care prezintă într-un mod simbolic efectele electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune asupra a trei machete ale unor imagini reprezentative pentru rețelele de socializare, respectiv trei iconițe tip smiley face.

 

De asemenea, un alt element de noutate a fost personalizarea unui vagon de persoane cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) care a atras foarte multă lume în stațiile CFR în care a oprit, mesajul campaniei fiind foarte ușor de diseminat în rândul populației. Pe parcursul campaniei, vagon a fost atașat trenurilor care au circulat în țară, pentru a transmite mesajul preventiv. Pe traseul ,,călătoriei” vagonului personalizat, polițiștii structurilor de prevenire și poliție transporturi au organizat evenimente publice în stațiile CFR, astfel încât adolescenții și tinerii să înțeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectată regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.

 

Targetul a fost reprezentat de călătorii care folosesc transportul pe calea ferată și populația generală din zonele adiacente gărilor/depourilor, cu accent pe tinerii care din teribilism, escaladau plafoanele vagoanelor de marfă sau călători pentru a se fotografia în diverse ipostaze, ignorând sau necunoscând riscurile producerii arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27000 volți). 

 

Pentru atingerea obiectivului campaniei, au fost stabilite și desfășurate următoarele tipuri de activități:

  1. Transmiterea mesajelor cu caracter preventiv prin intermediul canalelor de informare în masă
  2. Distribuirea către beneficiari  a  materialelor informativ-preventive cu recomandări destinate autoprotecției
  3. Organizarea de acțiuni pentru grupurile țintă

 

Pentru implementarea campaniei la nivel național au fost elaborate următoarele materiale:

  • spot video în două versiuni (TV și online, respectiv monitoare outdoor, hipermarket etc.);
  • 200 tricouri personalizate cu însemnele campaniei;
  • 2.100 afișe;
  • Fly-er cu conținut informativ preventiv.

 

Toate costurile aferente dezvoltării conceptului, producție spot video în 2 variante, realizarea și tipărirea materialelor a fost asigurată de către Mercury 360 și alți parteneri privați atrași în perioada de pregătire.

 

Situația la nivel național a principalilor indicatori cantitativi de evaluare, urmare a activităţilor desfăşurate de structurile de analiză și prevenire a criminalității și poliție transporturi, se prezintă astfel:

  • Număr total de întâlniri și acțiuni organizate în cadrul campaniei 1734;
  • Număr total de beneficiari 92045.

 

Promovarea campaniei a fost realizată utilizând principalele canale de transmitere a informaţiilor şi prin desfăşurarea de activităţi în diverse locuri publice:

  • organizarea unor conferințe de presă;

 

 Exemple:  Conferința de presă pentru lansarea campaniei, a avut loc pe 17 iulie 2020 la muzeul CFR din Gara de Nord, cu participarea reprezentanților ICPC, DPT si Mercury360. și a celor mai importante posturi TV centrale: ProTV, Antena 1, Digi 24, Kanal D, TVR, România TV etc, ocazie cu care au fost expuse și iconițele folosite în vederea realizării materialelor video. De asemenea, a fost prezent, în calitate de invitat special, Prof. Univ. Dr. Dan ENESCU, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Arsuri de la Spitalul de Copii Gr. Alexandrescu

  • Participarea la întâlniri cu călătorii care utilizează transportul pe cale ferată, în vederea transmiterii de informații destinate prevenirii cazurilor de electrocutare în sfera transporturilor feroviare.

 

Exemple:

IPJ Brăila -activităţile derulate în săptămâna 7-13 septembrie, când vagonul inscripţionat cu însemnele campaniei "Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi" a fost ataşat unui tren de persoane care circula pe ruta Bucureşti - Galaţi.

       Poliţiştii şi jandarmii au expus afişe de promovare a campaniei în incinta gării şi pe peron şi au distribuit beneficiarilor materiale cu informaţii privind accidentele produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare, în scopul conştientizării acestora cu privire la riscurile la care se expun copiii şi tinerii atunci când, din dorinţa de senzaţional, escaladează plafoanele trenurilor de marfă sau de călători, pentru a se fotografia.

           Totodată, tinerii au fost îndrumați să scaneze codul QR imprimat pe flyerele campaniei, să urmărească materialul video care prezintă sugestiv efectele electrocutării prin expunerea la reţeaua de înaltă tensiune prezentă în zona căilor ferate și a gărilor și, pornind de la unul dintre sloganurile campaniei, respectiv „Salvează vieți cu share!”, au fost îndemnați să distribuie respectivul material, astfel încât mesajul preventiv să ajungă la cât mai multe persoane.

IPJ Dâmbovița - În dimineața zilei de 14.09.2020, polițiștii structurii de prevenire și cei de la Serviciul Poliției Transporturi Feroviare au întâmpinat cu sfaturi și recomandări elevii care se deplasau cu trenul către școală

Având în vedere debutul anului școlar, elevii au fost informați de polițiști cu privire la măsurile de siguranță pe timpul deplasării către și de la școală și i-au sfătuit să manifeste un comportament corespunzător.                                                        

În cadrul demersului preventiv, tinerilor li s-au oferit flyere realizate în cadrul campaniei ”Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, fiind îndrumați să scaneze codul QR, să urmărească şi să distribuie materialul video privind experimentul realizat în cadrul campaniei, care prezintă sugestiv efectele electrocutării prin expunerea la rețeaua de înaltă tensiune prezentă în zona căilor ferate și a gărilor.

  IPJ BIHOR

 În contextul campaniei, pe parcursul lunii septembrie, polițiștii bihoreni au acționat în stațiile CFR din județul Bihor și au informat tinerii, adolescenții și alte categorii de cetățenii despre importanța respectării regulilor de siguranță în incinta căilor ferate, a triajelor și în zonele adiacente ale acestora, le-au oferit informații destinate prevenirii cazurilor de accidentare în sfera transporturilor feroviare, și le-au prezentat riscurile determinate de nerespectarea/încălcarea unor reguli și norme de conduită ce trebuie respectate în vagoanele de călători, în incinta stațiilor CF, triaje și zone adiacente.

  • Promovarea mesajelor campaniei prin organizarea de evenimente publice în cele mai importante stații CFR aflate pe ruta vagonului personalizat.

În scopul promovării campaniei în cât mai multe locuri publice, au fost organizate diferite acțiuni în parcuri, mall-uri, unități de învățământ, în vederea diseminării informațiilor destinate prevenirii accidentelor produse prim electrocutare.

Mesajele campaniei au fost foarte bine percepute și însușite de către tineri, care au contribuit ulterior în mod voluntar la diseminarea acestora.

 

  • Mesajele campaniei au fost reflectate în 74 de articole în presa scrisă și în 240 materiale în presa on-line;
  • participarea la emisiuni/intervenții la posturile de radio şi televiziune 68, din care: radio = 40 iar TV= 28

Exemple: În data de 3 septembrie 2020, la PRO TV, în platoul emisiunii „Vorbește lumea”, telespectatorii au fost informați cu privire la măsurile educativ-preventive întreprinse de Poliția Română, cu privire la implementarea campaniei ”Selfie-ul pe tren, nu ia like-uri, ia vieți”.

   

 

  • spotul video a fost distribuit către toate posturile locale/regionale/naționale de radio și televiziune, precum și către partenerii care dețin și administrează panourile stradale sau cele din centrele comerciale, astfel încât mesajele campaniei să ajungă la un număr cât mai mare de beneficiari. Astfel, au rezultat aproximativ 23.000 difuzări, atât la tv cât și pe panourile stradale.

 

  • campania a fost prezentată în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020, eveniment de talie europeană, organizat din anul 2005, în cadrul căruia, anual, au loc evenimente publice în care cercetători și reprezentanți ai lumii universitare se întâlnesc cu publicul cu scopul atragerii tinerilor către cercetare și al promovării ideii că știința contează pentru viața de zi cu zi.

 

În urma analizei întocmite de Direcția de Poliție Transporturi, a rezultat că numărul de cazuri de persoane electrocutate în zona căilor ferate a scăzut de la 13 în anul 2019 la 11 în anul 2020 (mai puțin cu 15,38 %), iar după lansarea campaniei în data de 17 iulie 2020 până la finalizarea ei, în 31 ianuarie 2021, au fost înregistrate 3 cazuri fața de 7 în aceiași perioada a anului precedent (mai puțin cu 57,14 %).

Fără a ne asuma această scădere exclusiv datorită implementării campaniei, apreciem că a existat o corelație între acest rezultat și derularea activităților. Ecourile pozitive din mass-media și reacțiile tinerilor, ne îndreptățesc să apreciem că acest demers a contribuit  la atingerea scopului propus, acela de creștere a gradului de conștientizare a populației cu privire la riscuri și informare cu privire la modalități de prevenire a cazurilor de electrocutare în zona căii ferate.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Contact - Relaţii cu publicul / petiții

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii