Campania Atingeri Nedorite

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, au lansat campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”, semnată de agenția de comunicare integrată Mercury360.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea gradului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

 

Programul reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.

 

 

Clipul campaniei:

https://www.116111.ro/AtingeriNedorite/

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Contact - Relaţii cu publicul / petiții

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii