În 2010, UE a instituit un Ciclu de Politici de patru ani, în scopul de a crea o măsură mai mare de continuitate pentru lupta împotriva criminalității organizate și internaționale grave. Politica solicită o cooperare eficientă între:

  • agențiile de aplicare a legii
  • alte agenții ale UE
  • instituțiile UE
  • terțe părți relevante

 

În acest scop, se solicită, de asemenea, acțiuni solide pentru a viza cele mai presante amenințări criminale cu care se confruntă UE.

La 27 martie 2017, Consiliul a decis să continue Ciclul de Politici UE pentru criminalitatea internațională organizată pentru perioada 2018 - 2021. Acest Ciclu de Politici multianual își propune să abordeze cele mai importante amenințări reprezentate de criminalitatea internațională organizată a UE într-un mod coerent și metodologic, prin îmbunătățirea și consolidarea cooperării între serviciile competente ale statelor membre, instituțiile și agențiile UE, precum și diferite țări terțe și organizații, inclusiv sectorul privat, acolo unde este relevant.

Următoarele priorități pentru lupta împotriva crimei organizate între 2018 și 2021 au fost adoptate de Consiliul UE în cadrul reuniunii sale din 18 mai 2017:

Prioritate

Obiective

Criminalitatea informatică

Lupta împotriva criminalității informatice se poate face prin:

- perturbarea activităților infracționale legate de atacurile împotriva sistemelor informatice, în special cele ce urmează modelul "Crime-as-a-service" și operează ca facilitatori pentru crima on-line

- combaterea abuzului și a exploatării sexuale asupra copiilor, inclusiv producerea și difuzarea de materiale pornografice cu minori

- vizarea infractorilor implicați în frauda și falsificarea de mijloace de plată electronică pe scară largă (în special tranzacții care nu necesită utilizarea cardului) și a amenințărilor la adresa altor mijloace de plată electronică.

Trafic de droguri

Pentru a perturba activitățile grupurilor de crimă organizată (OCGs) implicate în traficul masiv de canabis, cocaină și heroină către UE, a combate rețelele criminale implicate în traficul și distribuția de mai multe tipuri de droguri pe piețele UE, a reduce producția de droguri sintetice și substanțe psihoactive noi (NPS) în UE și pentru a destructura grupurile de crimă organizată implicate în producția, traficul și distribuția lor.

Facilitarea imigrării ilegale

Pentru a anihila grupurile de crimă organizată care facilitează imigrarea ilegală, prin utilizarea principalelor rute care traversează frontierele externe și interne ale UE, concentrându-se în special pe cele care pun în pericol viața oamenilor și care oferă servicii on-line și documente false, ca parte a modului lor de operare.

Crima organizată asupra  proprietăților

Pentru a combate crima organizată asupra proprietăților prin concentrarea destructurării grupărilor mobile de crimă organizată care desfășoară furturi și spargeri în întreaga UE. Acest lucru ar trebui să includă grupările de crimă organizată care utilizează tehnologii noi sau contramăsuri sporite, prin exploatarea lipsei de interoperabilitate între sistemele de supraveghere transfrontaliere.

Traficul de persoane

Lupta împotriva traficului de persoane în UE pentru toate formele de exploatare, inclusiv cea sexuală și a muncii, precum și toate formele de trafic de copii.

Evaziunea fiscală

Pentru a perturba capacitatea grupărilor de crimă organizată și a specialiștilor implicați în evaziunile fiscale cu firme fantomă.

Traficul de arme de foc ilicite

Pentru a perturba grupările de crimă organizată implicate în traficul ilicit, distribuția și utilizarea armelor de foc.

Infracțiunile împotriva mediului

Pentru a perturba grupările de crimă  organizată implicate în infracțiunile împotriva mediului, în special a faunei sălbatice și a traficului ilicit de deșeuri.

Infracțiuni financiare și spălare de  bani

Pentru a combate infracțiunile financiare și spălarea banilor, precum și a facilita recuperarea activelor în vederea confiscării efective a profiturilor grupărilor de crimă organizată, în special cele care vizează organizațiile de spălare a banilor și oferă servicii altor grupări precum și a celor care abuzează de noile metode de plată pentru spălarea veniturilor din infracțiuni.

Falsificarea documentelor

Pentru a combate falsificarea documentor în UE, care vizează grupările de crimă organizată implicate în producerea și furnizarea de documente frauduloase și falsificate altor infractori.

 

EMPACT este un mediu ad-hoc de management pentru dezvoltarea de activități, cu scopul de a atinge obiectivele prestabilite. Este o platformă structurată multidisciplinară de cooperare a statelor membre în cauză, a instituțiilor și a agențiilor UE, precum și a țărilor terțe, organizațiilor internaționale și a altor parteneri (publici și privați), pentru a aborda amenințările prioritizate ale criminalității internaționale organizate.

 

ETAPELE CICLULUI DE POLITICI UE

Ciclul de Politici UE constă în patru etape:

Etapa 1: Evaluarea amenințărilor majore a criminalității organizate (SOCTA)

ROLUL SOCTA: De la stabilirea și urmărirea priorităților strategice până la implementarea acțiunilor la nivel operațional, se asigură că amenințările criminale majore sunt tratate printr-o abordare bazată pe informații.

SOCTA, dezvoltat de Europol, cuprinde un set de recomandări bazate pe o analiză aprofundată a amenințărilor majore a criminalității cu care se confruntă UE. Pe baza acestora, Consiliul de Justiție și Ministerele Afacerilor Interne și-au definit prioritățile pentru primul Ciclu de Politici, care se desfășoară in perioada 2018-2021.

SOCTA joacă un rol-cheie în Ciclul de Politici EMPACT.

În pregătirea SOCTA actuală, Europol a analizat tendințele, modelele actuale de criminalitate și mediul pentru detectarea altor factori posibili ce-ar putea fi identificați ca influență pentru comiterea de infracțiuni și pentru capacitatea forțelor de ordine de a-i opri, pe parcursul celor patru ani ai Ciclului de Politici actual. Aceasta oferă baza pentru previziunile cu privire la amenințările viitoare ale securității interne a UE.

Analiza care stă la baza dezvoltării priorităților sprijină, de asemenea, planificarea acțiunilor operaționale.

Pasul 2: Planurile strategice

Europol a elaborat planuri strategice multianuale (MASPs) pe baza priorităților definite în etapa 1, cu scopul de a defini obiectivele strategice pentru combaterea fiecărei amenințări.

Pasul 3: Platforma multidisciplinară europeană împotriva amenințărilor criminale (EMPACT)

Proiectele din cadrul EMPACT au stabilit planuri de acțiune operaționale (OAPs) pentru a combate infracționalitatea în zonele care au fost desemnate ca fiind proritare EMPACT.

Un plan de acțiune operațional este stabilit pentru fiecare obiectiv, iar statele membre și organizațiile UE conlucrează pentru a pune în aplicare fiecare plan.

Etapa 4: Evaluarea

Informațiile cu privire la planurile de acțiune operaționale ajung pentru analiză la Europol, prin intermediul propriului sistem securizat, SIENA. Informațiile reieșite din aceste investigații sunt puse la dispoziția Comitetului Permanent pentru Cooperarea Operațională în materie de Securitate Internă (COSI). Concluziile sunt efectuate pe baza evaluării amenințărilor majore a criminalității organizate (SOCTAs), care determină eforturile de combatere a infracțiunilor în domeniile prioritare EMPACT. Pe baza acestora, COSI poate recomanda ajustări în diferite domenii.

Succesele atribuite în totalitate sau în mare parte Ciclului de Politici EMPACT au fost deja observate în fiecare dintre domeniile prioritare de criminalitate și există toate motivele să ne așteptăm ca această tendința să continue.

 

Mai multe informații găsiți pe site-ul Consiliul European, prin accesarea paginii http://www.consilium.europa.eu/en/policies/eu-fight-against-organised-crime-2018-2021/

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii