Vineri, 24 martie a.c., începând cu ora 17.00, la Opera Română din Bucureşti, în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şi a inspectorului general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Dan-Valentin Fătuloiu, a avut loc o manifestare festivă prilejuită de aniversarea Zilei Poliţiei Române.

Evenimentul a fost onorat de prezenţa sopranei Felicia Filip, care a susţinut un recital extraordinar împreună cu Filarmonica din Ploieşti.

Sala Operei Române a găzduit Gala premiilor Poliției Române, eveniment organizat în primă ediţie, într-o formulă modernă, reprezentativă pentru suflul de reformă, de tinereţe din Poliţia Română.

În premieră, a fost lansat un plic realizat de ROMFILATELIA în colaborare cu Poliţia Română, ediţie limitată, care marchează aniversarea, la data de 25 martie, a Zilei Poliţiei Române.

Manifestările au continuat cu premierea, în foaierul Operei, a două lucrări de grafică, care prezintă istoria Poliţiei, realizate de studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Alexi Aurel Nicolae, şeful Catedrei de Grafică. În ataşament, vă prezentăm plicul inaugurat cu prilejul aniversării Zilei Poliţiei Române, precum şi cele două lucrări de grafică.

În Sala de Operei Române, spectacolul dedicat aniversării Zilei Poliţiei Române a fost deschis de inspectorul general la Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Dan-Valentin Fătuloiu, care a rostit un scurt discurs în care a subliniat, printre altele, faptul că „Poliţia Română se prezintă astăzi, în faţa naţiunii, cu o structură flexibilă, adaptată cerinţelor şi dinamicii evenimentelor şi fenomenelor sociale, fiind o instituţie stabilă a statului de drept, democratic, capabilă să gestioneze întreaga problematică din sfera sa de activitate.”

Totodată, şeful Poliţiei Române a ţinut să mulţumească, în numele echipei manageriale, tuturor poliţiştilor „pentru prestaţia şi eforturile depuse în înfăptuirea misiunilor încredinţate”, asigurându-i de sprijinul şi consideraţia domniei sale.

Un moment deosebit l-a constituit acordarea titlurilor de „Poliţistul anului”, selecţia poliţiştilor nominalizaţi pentru aceste titluri realizându-se pe baza rezultatelor deosebite obţinute în activitate, a conduitei morale şi profesionale, precum şi în considerarea caracterului umanitar al acţiunilor desfăşurate.

Titlul de „Poliţistul anului”, la categoria „Agent de poliţie”, i-a revenit lui Petianu Dumitru din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi. Agentul de poliţie s-a implicat în salvarea a 72 de persoane, care rămăseseră imobilizate în trafic din cauza ninsorilor abundente. Împreună cu alţi doi agenţi de poliţie, i-au transportat pe oameni la Postul de Poliţie, unde le-au oferit ceaiuri calde şi mâncare.

„Poliţista anului” a fost desemnată agent de poliţie Dediu Roxana. Tânără, în vârstă de 22 de ani, lucrează în cadrul Serviciului Poliţiei pentru Intervenţii Rapide din I.P.J. Vrancea. Poliţista s-a implicat alături de colegi în acţiunile de intervenţie, desfăşurate cu elicopterul, pentru salvarea mai multor cetăţeni din localităţile sinistrate în urma inundaţiilor.

La categoria „Ofiţer de poliţie”, câştigător a fost desemnat subinspector de poliţie Solomon Viorel. Ofiţerul şi-a riscat viaţa, intrând într-o clădire cuprinsă de flăcări, fără a purta costum de protecţie, pentru a salva o familie. De asemenea, a reusit sa împiedice, în urma negocierilor, un bărbat să-şi arunce copilul de pe clădirea unui spital.

Comisarul de poliţie Dan Vacariu din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate a câştigat titlul de „Poliţistul anului” la secţiunea „Informatică şi Comunicaţii”, ca urmare a activităţii deosebite depuse pentru implementarea platformei informatizate de analiză a informaţiilor.

La categoria „Misiuni în străinătate”, câştigător a fost desemnat comisar-şef de poliţie Popşa Ionel, care ocupă în prezent funcţia de şef al Contingentului de Poliţie din Haiti. Ofiţerul s-a remarcat prin eforturile depuse în scopul menţinerii păcii în această regiune. Precizăm că, în misiunea UN - MINUSTAH din Haiti, participă, începând cu data de 27 septembrie 2004, un contingent format din patru ofiţeri români.

Momentul IN MEMORIAM dedicat poliţiştilor căzuţi la datorie a reamintit tuturor celor prezenţi în sală că misiunea de poliţist implică numeroase riscuri, că, nu de puţine ori, poliţistul român îşi pune viaţa în pericol pentru a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministrul Administraţiei şi Internelor alături de şeful Poliţiei Române au înmânat familiilor celor şase poliţişti decedaţi Hrisovul de Cinstire şi Drapelul Poliţiei Naţionale, ca semn al preţuirii pentru sacrificiul suprem depus în slujba comunităţii.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, domnul Vasile Blaga, a apreciat în discursul domniei sale, eforturile Poliţiei Române pentru modernizarea instituţiei în perspectiva integrării europene, precizând că „ primul motiv pentru care Poliţia Română merită felicitări în acest an este faptul că, după multă vreme în care a fost privită cu suspiciune de către cetăţeni şi de către partenerii noştri din alte ţări, a reuşit nu doar să devină una dintre instituţiile în care populaţia a început să aibă încredere, dar a devenit şi unul dintre motoarele integrării României în Uniunea Europeană”.

Spectacolul s-a încheiat în acordurile imnului Uniunii Europene, Odă Bucuriei, intonat de Felicia Filip.

La eveniment au participat personalităţi ale statului, reprezentanţi ai instituţiilor publice din România, ai Comisiei Europene la Bucureşti, ai Corpului Diplomatic, ai Poliţiilor din diferite state europene şi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii. De asemenea, delegaţii din Grecia, Germania, Ungaria, Bulgaria, Belgia, Croaţia Serbia, Spania, Elveţia, Ucraina şi Israel au onorat cu prezenţa această manifestare.

În toate unităţile de poliţie, au fost organizate manifestări festive ocazionate de aniversarea Zilei Poliţiei Române.


​Scurt istoric

Prin articolul 50 din Legea 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.

Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1922, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă, Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur, în interiorul căreia este prezentă Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună ( Buna Vestire).

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Contact - Relaţii cu publicul / petiții

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii