Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Alerta meteo   

AVERTIZARE INFOTRAFIC: NINSOARE ABUNDENTĂ PE AUTOSTRADA A1 SIBIU-DEVA

Data: 20 Decembrie 2021

Ora: 08:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08:00), pe A1 Sibiu-Deva, pe tronsonul Cristian-Cunța, între kilometrii 260 – 292, județul Sibiu, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă, fiind depusă zăpadă pe carosabil. Se acționează cu material antiderapant.

Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.

Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.