12 Martie 2018Sursa: IGPR

COMUNICAT DE PRESĂ

Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este împuternicit să comunice următoarele:

Vizualizați întreaga declarație de presă:

https://youtu.be/CMcw-BvAN6U   

 În urma verificărilor dispuse de conducerea Poliției Române, în legătură cu omorul comis în orașul Titu, județul Dâmbovița, la data de 23 ianuarie 2018, s-au constatat următoarele:

Evenimentul menționat a fost intens mediatizat în spațiul public, fiind dezbătute aspecte prin care s-a invocat faptul că polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, respectiv Poliția orașului Titu, nu au dispus, anterior, măsuri legale față de autorul infracțiunii de omor, în cazul unor sesizări formulate de către victimă.

La nivelul I.P.J. Dâmbovița s-a dispus efectuarea de verificări, ca urmare a articolelor de presă apărute în spațiul public. În urma verificărilor a fost informată conducerea Poliției Române cu privire la cele constatate, din care a rezultat că a fost identificată o singură sesizare, formulată de victimă, prin S.N.U.A.U. 112, repartizată spre verificare la Poliția orașului Titu, unde a primit soluție de clasare.

De asemenea, în același raport, s-a făcut referire și la dosarul penal, înregistrat în anul 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, în care bănuitul a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. În raport se mai menționează că, în perioada 2010 – 2018, nu au fost identificate, la Poliția orașului Titu, alte sesizări cu caracter penal ale victimei împotriva persoanei bănuite, iar în perioada 2014 – 2018, nu au fost înregistrate alte sesizări (petiții, note de audiențe, etc.).

După ce a luat la cunoștință de conținutul raportului, conducerea I.G.P.R. a considerat că mai sunt necesare lămuriri și a dispus verificări suplimentare, în urma cărora a rezultat că au mai existat încă două sesizări, formulate prin S.N.U.A.U. 112, la datele de 17 și 21 decembrie 2010, de către fosta soție a bărbatului în cauză.

Astfel, din rapoartele transmise, a reieșit faptul că există anumite neconcordanțe cu privire la modul de verificare a informațiilor, de către polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița. În contextul dat, au fost analizate activitățile desfășurate și documentele rezultate din verificările efectuate, care au stat la baza întocmirii celor două rapoarte prezentate conducerii I.G.P.R..

Totodată, din verificările efectuate cu privire la comunicarea cu mass-media centrală şi locală, s-a constatat faptul că, la nivelul I.P.J. Dâmboviţa, aceasta s-a realizat în baza unor verificări superficiale a polițiștilor responsabili cu înregistrarea și gestionarea evenimentelor semnalate, datele transmise fiind doar parţial conforme cu realitatea.

Din cauza faptului că a furnizat date eronate, neconforme cu realitatea, ce au fost transmise mass-media, șeful Secției nr. 13 Poliție Rurală și-a dat demisia din funcție și prin Dispoziția șefului inspectoratului s-a dispus declanșarea cercetării prealabile față de acesta. Totodată, conducerea inspectoratului a dispus declanșarea cercetării prealabile și față de șeful Poliției Titu, precum și față de alți 4 polițiști din cadrul subunității de poliție.

CONCLUZII

Verificările efectuate la nivelul I.P.J. Dâmboviţa, de către Biroul Control Intern din cadrul acestui inspectorat, nu au fost de natură a clarifica aspectele privind existenţa sau inexistenţa unor sesizări formulate împotriva agresorului, iar datele rezultate nu au fost transpuse cu acurateţe în rapoartele de informare către conducerea I.G.P.R..

Situația identificată denotă superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, raportată la îndatorirea prev. de art. 41, lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, aspect ce este imputabil polițiștilor care au întocmit și asumat, prin semnătură, rapoartele menționate, respectiv șeful I.P.J. Dâmbovița și șeful Biroului Control Intern al inspectoratului de poliție.  

Din verificările efectuate, a mai rezultat că I.P.J. Dâmboviţa, prin purtătorul de cuvânt, având aprobarea şefului inspectoratului, a transmis către mass-media două informări, în data de 24.01.2018, cu privire la inexistenţa unor sesizări formulate de către victimă şi în data de 25.01.2018, referitor la faptul că au fost declanşate verificări interne.

Informaţiile transmise la data de 24.01.2018, care conţin date eronate, asumate de către șeful inspectoratului și purtătorul de cuvânt, furnizate acestora şi asumate de către ofițerul desemnat la conducerea Poliţiei oraşului Titu, nu sunt susţinute de documente, verificările efectuate fiind superficiale și de natură a afecta imaginea şi credibilitatea instituţiei.

Astfel, s-a stabilit că informarea transmisă către mass-media, la 24.01.2018, a conţinut date nereale, care nu au fost documentate corespunzător.

Având în vedere aspectele rezultate din analiza materialelor identificate, prin raportare la îndatorirea prev. de art. 41, lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la informația transmisă la data de 24.01.2018, există posibilitatea încălcării acestora de către polițiștii implicați, după cum urmează:

  • Documentarea asupra existenței/inexistenței unor sesizări anterioare vizând persoana bănuită a fost efectuată superficial;
  • Dispunerea documentării nu s-a realizat într-un mod din care să reiasă importanța acordată situației (sarcini precise, încadrate în termene clare) de către șeful I.P.J. Dâmbovița;
  • Analizarea informațiilor primite s-a efectuat în aceeași manieră de lejeritate, de către șeful I.P.J. Dâmbovița, apreciindu-le suficiente. 

       Rezultatele activităților de verificare au făcut obiectul unui raport, întocmit la nivelul Direcției Control Intern a I.G.P.R., aprobat de conducerea Poliției Române, prin care au fost dispuse următoarele măsuri:

  1. Având în vedere competența de numire a inspectorului șef de către ministrul afacerilor interne, înaintarea materialului conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu propunere de declanșare a procedurii cercetării prealabile a șefului Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, conform art. 59, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la aspectele reţinute în sensul că situația de fapt prezentată denotă superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, raportată la îndatorirea prev. de art. 41, lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, aspect ce poate fi imputat ca urmare a asumării prin semnătură a rapoartelor transmise conducerii I.G.P.R.;
  2. În temeiul art. 58^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, în scopul prevenirii săvârșirii unor abateri disciplinare și în raport cu cele expuse în capitolul Concluzii, atenționarea șefului Biroului Control Intern, din cadrul I.P.J. Dâmbovița;
  3. Efectuarea unui control tematic, de către I.G.P.R, pe linia modului de înregistrare a fenomenului infracţional şi de intervenţie la apelurile prin S.N.U.A.U. 112 la nivelul I.P.J. Dâmboviţa.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii