20 Septembrie 2017Sursa: IGPR

COMISIA PENTRU JUSTIȚIE DIN PARLAMENTUL REGATULUI DANEZ, ÎN VIZITĂ DE LUCRU LA POLIȚIA ROMÂNĂ

Astăzi, 20 septembrie, șeful Poliției Române, domnul chestor principal de poliție Bogdan Despescu, a primit vizita delegației parlamentare a Regatului Danez, condusă de domnul Peter Skaarup și a Excelenței Sale domnul Karsten Vagn Nielsen, ambasadorul Regatului Danemarcei în România.

 

În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme privind cooperarea polițienească dintre Poliția Română și Poliția Daneză, cu accent pe combaterea infracționalității transfrontaliere.

 

Autoritățile daneze au apreciat sprijinul acordat de Poliţia Română în ceea ce priveşte acţiunile de cooperare pentru aducerea în faţa justiţiei a persoanelor care comit infracțiuni.

 

Totodată, șeful Poliției Române a reiterat importanța cooperării, a schimbului de informații și bune practici, în combaterea oricăror forme de criminalitate, subliniind poziția strategică a României, precum și statutul de partener de încredere al Poliției Române.

 

Reamintim că un succes al colaborării dintre Poliția Română și Poliția Daneză a reprezentat-o operațiunea “Cuibul de Viespi”. În urma acestei ample operațiuni, polițiștii români și danezi au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane, înșelăciune, fraude informatice și evaziune fiscală.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii