27 Decembrie 2017Sursa: IGPR

Garant al păcii, în tranşeele lumii

Nicio întâlnire nu este întâmplătoare atâta vreme cât înţelegi o astfel de perspectivă ca pe o lecţie ce îţi dezvăluie modelul uman sau profesional. Iar comisarul şef Ionela Claudia Lupea, sociolog în Poliţia Română, confirmă paradigma prin amprenta calităţilor rare pe care le regăseşti, cu mintea şi cu sufletul, în zestrea oamenilor excepţionali. Dincolo de CV-ul impresionant, aceasta confirmă prin felul în care şi-a construit cariera în cadrul misiunilor internaţionale în care este implicată.

Totul a început în anul 2009, când, în calitate de şef de echipă la Comisariatul Fort-Liberte - Regiunea Nord-Est în cadrul Misiunii Naţiunilor Unite de Menţinere a Păcii în Haiti, poliţista îşi configura primele realizări profesionale. A participat  la dificile intervenţii comune pe teren - UNPOL, MIL, PNH, FPU - pe durata distribuirii alimentelor, a planificat cu minuţiozitate activităţile zilnice, împreună cu şeful poliţiei locale, identificând soluţii la numeroasele probleme administrative ale  membrilor echipei. Priceperea pe diversele componente ale muncii specifice a fost resortul avansării sale în activitatea de consiliere a şefului Comisariatului Fort-Liberte.

Anul 2010 i-a adus confirmarea eforturilor constante în teatrul de operaţiuni, devenind coordonatorul echipelor din Regiunea Nord-Est, obţinând o serie de performanţe în dezvoltarea, în implementarea planului activităţilor standardizate, precum şi în soluţionarea problematicii patrulelor mixte UNPolice, alcătuite din militari şi poliţişti locali. De asemenea a organizat şi monitorizat escortele destinate personalităţilor, între altele, elaborând măsuri de securitate destinate deplasării persoanelor după cutremur.

În calitate de şef de contingent, funcţie în care poliţista noastră  a fost avansată graţie profesionalismului de care a dat dovadă mai ales în identificarea soluţiilor în situaţii critice, comisarul şef Claudia Lupea coordona efectivele MAI în teatrul de operaţiuni, menţinea legătura cu structurile de profil ale ministerului, informând, la intervale stabilite, despre activităţile derulate de cadrele noastre, efectuând instructaje complexe cu poliţiştii din contingent, inclusiv şedinţe de tragere pentru poliţiştii aflaţi în misiune.

Atribuţii sporite, misiuni complexe

 

Reorganizarea Secţiunii Operaţii în Regiuni a UN Police; standardizarea activităţilor UN Police pe întreg teritoriul ţării; organizarea întâlnirilor trimestriale ale şefilor de Regiuni reprezintă principalele realizări profesionale în vârful ierarhiei profesionale, loc pe care poliţista noastră l-a ocupat ca şef de Operaţiuni pentru Regiunile Republicii Haiti. Misiunile pe care comisarul şef Claudia Lupea le-a îndeplinit în funcţia deţinută se regăsesc, îndeosebi, la nivelul întocmirii rapoartelor de evenimente, informative, de evaluare-monitorizare. Totodată, aceasta a planificat şi controlat managementul activităţilor derulate de către şefii de regiuni privind Planurile de securitate, Standardele Minime de Securitate, Planurile de dezastre naturale şi Planurile de Acţiune Regionale.

Stabilirea şi menţinerea relaţiilor de comunicare şi de colaborare cu partenerii şi membrii MINUSTAH; controlarea demersurilor specifice de îndrumare, consiliere profesională a şefilor de regiuni cu omologii lor din cadrul Poliţiei Haitiene, în special în privinţa planificării şi organizării intervenţiilor zilnice şi a managementului resurselor umane; supravegherea respectării legilor haitiene, a drepturilor omului de către poliţiştii UN şi raportarea oricăror încălcări ale acestora; participarea la examenele de numire a şefilor de regiuni, a coordonatorilor de echipe; asigurarea legăturii între componenta militară şi cea a unităţilor de menţinere a ordinii publice (FPU) în cadrul misiunii; evaluarea activităţilor şefilor de regiuni şi avizarea cererilor acestora de extensie a turului de misiune; coordonarea acţiunilor specifice la nivelul unităţilor şi secţiunilor din responsabilitate reprezintă doar câteva atribuţii cărora poliţista noastră le-a dat consistenţa efortului profesionalizat al omului care ştie, poate şi vrea să construiască fundamental siguranţei publice într-o societate în proces de democratizare.

Altă ţară, aceleaşi probleme

     În prezent, Claudia Lupea este prinsă în acelaşi gen de misiuni în Liberia- un stat măcinat de sărăcie, de tensiuni politice şi sociale. Anul viitor, în luna aprilie, se va întoarce acasă cu speranţa că a lăsat în urmă o lume mai sigură, mai bună, împăcată cu istoria, cu prezentul şi cu viitorul său.

Războaie interne, în acord de pace

Această ţară are însă o istorie bogată în evenimente, fiind prima republică africană care şi-a proclamat independenţa, la 26 iulie 1847.

Cu toate că şi-a păstrat independenţa, în timpul celui de-al doilea război mondial, a sprijinit eforturile de război ale Statelor Unite împotriva Germaniei. În schimb, SUA a investit în infrastructură şi a încurajat schimbările economice.

Tensiunile politice, din mandatul lui William R. Tolbert, au condus la o lovitură de stat militară, în anul 1980, în urma căreia a fost răsturnată conducerea de la acea vreme, fapt ce a marcat începutul instabilităţii politice.

Cei cinci ani de guvernare militară de către Consiliul de răscumpărare al Poporului şi cinci ani de mandat civil au fost urmaţi de războaie interne, care provocat decesul a 250.000 de persoane (aproximativ 8% din populație). Un acord de pace în 2003 a generat alegeri democratice, în 2005, însă aproximativ 85% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei. Stabilitatea precară atât cea economică şi, deopotrivă, politică a Liberiei a fost amenințată în 2010 de o epidemie de virus Ebola. 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii