PUBLICAŢII

2006
Prezentări susţinute în anul 2006:
Comisar
şef de poliţie Ţîru Gabriel
Comisar
de poliţie Lăzureanu Crişan-Mucenic
Subcomisar de poliţie Duca Constantin
Inspector de poliţie Epure Valentin Iulian
Subinspector de poliţie Vasile Ioana Andreea
Agent
principal de poliţie Rizea Răzvan Iulian
Comisar
şef de poliţie Necula Ionel
Comisar
de poliţie Dr. Dinu Drăgănescu Horaţiu
Inginer
chimist Matei Adriana
Subcomisar de poliţie chimist Stoica Mihai
Subinspector de poliţie chimist Savu Lorena
O temă
de cercetare foarte amplă care a fost demarată de
colectivul format din subcomisar de poliţie Potorac
Romică, subinspector de poliţie Cocioabă Daniela şi
subinspector de poliţie Hubca Adrian şi care în momentul
actual este dezvoltată pentru un spectru larg de
suporturi de către subinspector de poliţie Cocioabă
Daniela.
O temă
de cercetare realizată de către subcomisar de poliţie
Potorac Romică, subinspector de poliţie Cocioabă
Daniela, subinspector de poliţie Hubca Adrian şi
prezentată în cadrul Simpozionului Internaţional de
Criminalistică organizat în noiembrie 2006.
O temă
de cercetare foarte amplă cu implicaţii deosebite în
genotiparea judiciară din toate laboratoarele lumii, ale
cărei rezultate sunt rapid validate şi puse în practica
actuală. A fost demarată de colectivul format din
subcomisar de poliţie Potorac Romică, subinspector de
poliţie Cocioabă Daniela şi subinspector de poliţie
Hubca Adrian, iar rezultatele au fost parţial prezentate
în cadrul Simpozionului Internaţional de Criminalistică
organizat în noiembrie 2006. În momentul actual, tema
este dezvoltată de către subinspector de poliţie Hubca
Adrian, fiind cercetate o serie de metode prin care un
număr foarte redus de celule epiteliale aflate în
amestec cu substanţe inhibitoare ale procesului de
amplificare vor putea fi genotipate.
Coordonator Prof. Dr. Veronica Stoian şi îndrumător
subcomisar de poliţie biochimist Romică Potorac – este
finalizat de către subinspector de poliţie Stanciu
Florin în proporţie de 90% şi urmează a fi parte
componentă a lucrării de dizertaţie de profil, cu
acelaşi nume.
-
Tema
de cercetare intitulată „Individualizare în cadrul
aceleiaşi specii animale, prin examinarea
morfologică a firelor de păr provenite de la animale
din fauna României“, executată de către inspector
principal de poliţie Ene Carmen, este în curs de
finalizare.
-
Aportul geneticii judiciare în investigarea actelor
de terorism şi a altor evenimente deosebite
Subcomisar de poliţie Potorac Romică
Subinspector de poliţie Cocioabă Daniela
Subinspector de poliţie Hubca Adrian
Subinspector de poliţie Stanciu Florin
Articole publicate în anul 2006:
-
„Genetica judiciară în România” - Revista de
Criminalistică, subcomisar de poliţie Potorac
Romică;
-
„Interferenţa geneticii judiciare cu alte tehnici de
investigare criminalistică“ - Revista de
Criminalistică, subcomisar de poliţie Potorac
Romică;
-
„Valoarea probatorie a profilului genetic“ - Revista
de Criminalistică, subcomisar de poliţie Potorac
Romică;
-
„Metode de interpretare a rezultatelor genotipării
judiciare“ - Revista de Criminalistică, subcomisar
de poliţie Potorac Romică;
-
„Genetica judiciară în sprijinul identificării
victimelor actelor de terorism şi dezastrelor” -
Revista de Criminalistică, subcomisar de poliţie
Potorac Romică;
-
„Genetica judiciară - vârf de lance a
criminalisticii” – publicaţie a Ministerului
Administraţiei şi Internelor, subcomisar de poliţie
Potorac Romică;
-
Lucrarea „Genotiparea Umană în Biocriminalistică şi
Paleogenetică” - Editura Semne, 2006 – a fost
publicată de către subinspector de poliţie Stanciu
Florin în colaborare cu Dana Stoian;
-
A
fost elaborat şi urmează a fi tipărit manualul
„Strategii de valorificare a probelor biologice
destinate analizelor genetice judiciare.
Identificarea, recoltarea, conservarea, ambalarea,
transportul şi interpretarea rezultatelor”, realizat
de către subcomisar de poliţie Potorac Romică;
-
Subcomisar de poliţie Moisei Mariana a participat la
Simpozionul de criminalistică desfăşurat la Cluj în
luna mai, unde a prezentat lucrarea cu titlul
„Examinarea firelor de păr – mijloc de identificare
a autorilor unor fapte comise prin violenţă”;
-
Au
fost traduse aproximativ 50 de materiale şi
documente obţinute în cadrul participării ofiţerilor
criminalişti în cadrul Grupurilor de Lucru ale
Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică
(ENFSI) sau primite din alte ţări.
Cercetarea ştiinţifică:
În anul
2004, la nivelul Institutului de Criminalistică, a luat
fiinţă Consiliul Ştiinţific, din care fac parte, pe
lângă experţi şi specialişti criminalişti, şi
reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ din
structura Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative.
Principalul scop a acestui consiliu este de a promova
activitatea de cercetare ştiinţifică fundamentală şi
aplicativă. În această perioadă, unele din cele mai
reprezentative activităţi au fost:
-
realizarea unui echipament de relevare a urmelor
papilare prin metode fizico-chimice în atmosfera
vaporilor de cianoacrilat de pe suporturi atipice;
-
finalizarea temei de cercetare „Stabilirea
frecvenţei alelelor corespunzătoare Kit-urilor
IDENTIFILER” pe 16 loci, studiu efectuat pe 682 de
persoane;
-
finalizarea temei de cercetare privind „Estimarea
vechimii urmelor papilare create pe diverse
suporturi, în condiţii climaterice diferite”.
2007
Simpozionul de Criminalistică de la Cluj (16-17 mai
2007)
-
Interpretarea vechimii urmelor papilare depuse pe
diferite suporturi.
Chestor
de poliţie Conf. Univ. Dr. Ghoerghe Popa
Comisar
şef de poliţie Preda Nicolae
Comisar
de poliţie Potorac Romică
-
Cercetarea la faţa locului şi valorificarea urmelor
în cazurile susceptibile de folosire a substanţelor
toxice sau stupefiante.
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector principal de poliţie Drd. farmacist Gheorghe
Mihaela
-
Examinarea criminalistică a suportului documentelor
şi bancnotelor.
Comisar
de poliţie Drd. Lăzureanu Crişan – Mucenic
Drd.
inginer chimist Matei Adriana
Drd.
chimist Feraru Daniela - Laura
-
Particularităţi în cercetarea criminalistică a
microurmelor de fibre textile descoperite la faţa
locului şi rolul acestora în probarea diverselor
infracţiuni.
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector principal de poliţie Drd. farmacist Gheorghe
Mihaela
Inspector de poliţie chimist-fizician Savu Lorena
Magdalena
-
Identificarea şi interpretarea urmelor biologice din
câmpul infracţiunii. Valorificarea prin determinări
genetice a acestora.
Comisar
de poliţie Potorac Romică
Inspector de poliţie Daniela Cocioabă
Subinspector de poliţie Adrian Hubca
-
Examinarea fizico-chimică a diferitelor urme în
cazuri de furturi sau spargeri.
Comisar
de poliţie chimist Andreescu Georgeta
Subinspector de poliţie fizician Ciofu Violeta
-
Examinarea şi interpretarea microurmelor prezente pe
obiecte cu valoare istorică prin genotipare
judiciară.
Subinspector de poliţie Florin Stanciu
-
Interpretarea urmelor papilare suprapuse sau
adevărul din spatele imaginii.
Subcomisar de poliţie Rontescu Florin
-
Organizarea procesului de relevare şi prelevare a
urmelor în activitatea criminalistică.
Comisar
de poliţie Lăzureanu Crişan Mucenic
-
Utilizarea fotografiei tridimensionale la
investigarea tehnico-ştiinţifică a locului
faptei-Spheron.
Inspector de poliţie Epure Valentin
-
Posibilităţi de diferenţiere prin spectrometrie de
masă a urmelor de produse petroliere prelevate de la
faţa locului în cazul incendiilor provocate
intenţionat.
Subcomisar de poliţie chimist Stoica Mihai
Inspector de poliţie chimist Stimeriu Lucian
-
Amprenta chimică a drogurilor - o provocare pentru
chimiştii criminalişti în stabilirea reţelelor de
traficare şi distribuţie.
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Maria Georgeta Stoian
-
Soluţii moderne de analiză a microurmelor în chimia
judiciară
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector principal de poliţie Drd. inginer chimist
Galan Elena
-
Importanţa investigaţiei criminalistice în
toxicologia judiciară.
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Costache Emilian
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
-
Studiul microurmelor de vopsea în elucidarea
accidentelor rutiere. Studiu de caz.
Inspector principal de poliţie chimist Ianculescu
Gabriela
Comisar
şef de poliţie inginer chimist Stănel Iuliana
Congresul
de Medicină Legală de la Sibiu (29-31 Mai 2007)
Secţiunea: PREZENTARE
-
Stabilirea vechimii amprentelor papilare depuse pe
diferite suporturi.
Chestor
de poliţie Dr. Gheorghe Popa
-
Conexiuni create de investigaţia criminalistică între
toxicologia judiciară şi medicina legală.
Comisar
de poliţie Stoian Maria Georgeta
Subcomisar de poliţie Costache Emilian
-
Prelevarea şi interpretarea criminalistică a
microurmelor biologice de contact în cazul omuciderilor
prin strangulare, prin genotipare judiciară.
Inspector
de poliţie Dragomir Elena
Subinspector de poliţie Orăşteanu Alina
-
Colaborarea medic legist-criminalist în activitatea de
identificare a persoanelor dispărute, a persoanelor şi
cadavrelor cu identitate necunoscută şi valorificarea
datelor prin sistemul CDN.
Comisar
şef de poliţie Necula Ion
Comisar
de poliţie Urecheatu Ion
Secţiunea: POSTER
-
Evoluţie şi perspective în activitatea de tehnică
criminalistică desfăşurată la nivelul Poliţiei
Naţionale.
Comisar
şef de poliţie Ţîru Gabriel
-
Interpretarea criminalistică şi medico-legală a
leziunilor victimei la faţa locului în vederea
stabilirii instrumentului vulnerant.
Comisar
de poliţie Lăzureanu Crişan Mucenic
-
Documentarea managementului calităţii în activitatea
criminalistică şi de medicină legală.
Comisar
de poliţie Lăzureanu Crişan Mucenic
-
Reconstrucţia facială - metodă de identificare
medico-legală şi judiciară.
Subcomisar de poliţie Dr. Drăgănescu Dinu
Simpozionul Naţional „Juridica” ediţia a XVII-a,
organizat în 29 iunie 2007
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie Drd. farmacist Gheorghe Mihaela
Inspector
de poliţie chimist-fizician Savu Lorena Magdalena
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie Drd. inginer chimist Galan Elena
Forum
EURACHEM Calitatea Măsurărilor Analitice, organizat în
22 septembrie 2007, la Sinaia
Comisar
de poliţie Drd. inginer chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie Drd. inginer chimist Galan Elena
Conferinţa internaţională "Forensic Genetics and
Molecular Anthropology", organizat în perioada 2-5
septembrie 2007, la Split, în Croaţia
Subinspector Stanciu Florin
Principal
inspector PhD. engineer chemist Galan Elena
Commissary PhD. engineer chemist Stoian Maria Georgeta
Commissary chemist Andreescu Georgeta
Soficaru
Andrei D., Laboratory of Paleoanthropology, “Francisc I.
Rainer” Anthropological Research Centre, Bucharest
Miriţoiu
Nicolae, Laboratory of Paleoanthropology, “Francisc I.
Rainer” Anthropological Research Centre, Bucharest
Duţă-Cornescu Georgiana, Department of Genetics and
Biotechnologies, Faculty of Biology, University of
Bucharest, Bucharest
Constantin Nicoleta, Department of Genetics and
Biotechnologies, Faculty of Biology, University of
Bucharest, Bucharest
Stoian
Veronica, Department of Genetics and Biotechnologies,
Faculty of Biology, University of Bucharest, Bucharest
Seminarul
Colegiului European de Poliţie (CEPOL), organizat în
perioada 24-28 septembrie 2007, la Budapesta, în Ungaria
Inspector
de poliţie Epure Valentin Iulian
Întâlnirea anuală a Grupului de lucru pe relevarea şi
identificarea amprentelor papilare, organizată în
perioada 26-28 septembrie 2007, la Leuven, în Belgia
Subcomisar de poliţie Rontescu Florin
Simpozionul Internaţional cu tema: „Investigarea
criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuţia
mass-media în prevenirea acestora”, organizat în
perioada 30 şi 31 octombrie 2007, la Bucureşti
Comisar
şef de poliţie Ţîru Gabriel
Inspector
de poliţie Epure Valentin Iulian
Comisar
şef de poliţie psiholog Ţîru Gabriel
Prof.
univ. dr. Tudorel Butoi, Universitatea „Spiru Haret”
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan Mucenic
Ing. drd.
Laszlo Sajtos, director general adjunct la Autoritatea
Rutieră Română din Ministerul Transporturilor
Comisar de poliţie chimist Andreescu Georgeta
Subinspector de poliţie fizician Ciofu Violeta
Comisar
de poliţie drd. ing. chim. Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie chimist Ianculescu Gabriela
Comisar
de poliţie chimist Andreescu Georgeta
Subinspector de poliţie fizician Ciofu Violeta
Comisar
şef de poliţie ing. chimist Stănel Iuliana
Inspector
principal de poliţie chimist Ianculescu Gabriela
Inspector
principal de poliţie chimist Ene Carmen
Inspector
de poliţie chimist-fizician Savu Lorena Magdalena
Comisar
de poliţie dr. chimist Costache Emilian
Inspector
principal de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
Inspector
de poliţie chimist Stimeriu Lucian
Inspector
de poliţie chimist-fizician Savu Lorena Magdalena
Subcomisar de poliţie chimist Stoica Mihai
Drd.
chimist-fizician Feraru Daniela
Comisar
de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie drd. farmacist Gheorghe Mihaela
Inspector
principal de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
Inspector
principal de poliţie drd. farmacist Gheorghe Mihaela
Subinspector de poliţie Bratosin Viorel Dan
Drd. ing.
chimist Matei Adriana
Subcomisar de poliţie biochimist Potorac Romeo
Subinspector de poliţie biochimist Hubcă Adrian
-
Cercetarea locului faptei în cazul accidentelor de
circulaţie pentru identificarea, recoltarea, ambalarea
şi conservarea urmelor sau microurmelor de natură
biologică şi posibilităţile de valorificare ale acestora
prin metode de analiză genetică.
Subcomisar de poliţie biochimist Potorac Romeo
Subinspector de poliţie biochimist Cocioabă Daniela
Subinspector de poliţie biochimist Hubcă Adrian
Conferinţa Internaţională "Progress in Criminalistics",
organizat în perioada 14-15 noiembrie 2007, la
Bratislava, în Slovacia
Commissary PhD. engineer chemist Stoian Maria Georgeta
Principal
inspector PhD. engineer chemist Galan Elena
Commissary PhD. engineer chemist Stoian Maria Georgeta
Principal
inspector PhD. engineer chemist Galan Elena
STUDII
Serviciul
de analize fizico-chimice şi Serviciul de analize
biocriminalistice ADN efectuează analize a unor probe de
sol, rezultatele urmând a fi prezentate într-o lucrare
pentru Conferinţa Internaţională "Forensica", care va fi
organizată în anul 2008 la Praga
Subinspector Stanciu Florin
Principal
inspector PhD. engineer chemist Galan Elena
Commissary PhD. engineer chemist Stoian Maria Georgeta
Commissary chemist Andreescu Georgeta
Subinspector Ciofu Violeta
Soficaru
Andrei D., Laboratory of Paleoanthropology, “Francisc I.
Rainer” Anthropological Research Centre, Bucharest
Miriţoiu
Nicolae, Laboratory of Paleoanthropology, “Francisc I.
Rainer” Anthropological Research Centre, Bucharest
ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
Comisar
de poliţie drd. ing. chim. Stoian Maria Georgeta
Comisar
de poliţie chimist Andreescu Georgeta
Comisar
de poliţie dr. chimist Costache Emilian
Inspector
principal de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
Comisar
de poliţie drd. ing. chim. Stoian Maria Georgeta
Comisar
de poliţie chimist Andreescu Georgeta
Comisar
de poliţie dr. chimist Costache Emilian
Inspector
principal de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
Inspector
principal de poliţie Ene Carmen
Subinspector de poliţie fizician Ciofu Violeta
Personal
civil Matei Adriana
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan Mucenic
Personal
civil Matei Adriana
Personal
civil Feraru Daniela Laura
ARTICOLE
PUBLICATE
1.
Revista de Criminalistică
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan-Mucenic
Inspector
de poliţie Trăncănău Claudiu
Agent şef
adjunct de poliţie Dumitrescu Valentin
-
Analize
fizico-chimice ale reziduurilor explozive, în cazul unui
atac terorist. („Criminalistica”, nr. 1, februarie 2007)
Subcomisar de poliţie chimist Stoica Mihai
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan-Mucenic
Inginer
Bănuleasa Mihai, masterand în Criminalistică
Prof.
Vasile Lăpăduşi
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan-Mucenic
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan-Mucenic
Agent şef
adjunct de poliţie Dumitrescu Valentin
Comisar
de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie drd. farmacist Gheorghe Mihaela
Prof.
Vasile Lăpăduşi
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan-Mucenic
Comisar
de poliţie chimist Andreescu Georgeta
Subinspector de poliţie fizician Ciofu Violeta
Comisar
şef de poliţie Ţîru Gabriel
Inspector
de poliţie Epure Valentin Iulian
Chestor
principal drd. Iancu Ştefan
Comisar
de poliţie drd. Lăzureanu Crişan-Mucenic
Comisar
de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie drd. Ing. chimist Galan Elena
Buletinul
Informativ al EURACHEM din România, numărul 11 din iulie
2007
Comisar
de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria Georgeta
Inspector
principal de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
2008
Simpozionul naţional cu tema „Euroconformizarea
activităţilor de criminalistică prin implementarea
managementului calităţii”, organizat de Asociaţia
Criminaliştilor din România şi Institutul de
Criminalistică în data de 16 aprilie.
Cms. şef
de poliţie Necula Ionel
Scms. de
poliţie Rontescu Florin
Cms. de
poliţie Drd. Maria Georgeta Stoian
Scms. de
poliţie Drd. Elena Galan
Cms. de
poliţie Drd. Maria Georgeta Stoian
Scms. de
poliţie Drd. Elena Galan
Cms. de
poliţie Pleşea Ion
Conferinţa Internaţională Universitară de Criminalistică
„Criminalistica: artă sau ştiinţă?” organizată în
perioada 3-5 iunie 2008 la Alba-Iulia.
Cms. de
poliţie dr. Horaţiu Dinu Drăgănescu
Cms. de
poliţie Drd. Maria Georgeta Stoian
Cms. de
poliţie Georgeta Andreescu
Scms. de
poliţie Drd. Elena Galan
Cms. şef
de poliţie Conicescu Octavian
Cms. de
poliţie Potorac Romică
Insp. de
poliţie Cocioabă Daniela
Tehnici
de examinare a probelor digitale în investigarea
criminalităţii informatice.
Insp. pr.
de poliţie Constantin Alexandra
Al
VII-lea Forum „Calitatea măsurătorilor analitice”,
organizat la Braşov în perioada 4-5 iulie de Eurachem
România, la care a fost prezentată lucrarea
Cms. de
poliţie Drd. Maria Georgeta Stoian
Scms. de
poliţie Drd. Elena Galan
Sinsp. de
poliţie biochimist Hubca Adrian
Conferinţa Internaţională „Forensica 2008” organizată în
perioada 25-26 aprilie, la Praga, în Cehia.
Cms. de
poliţie Drd. Maria Georgeta Stoian
Scms. de
poliţie Drd. Elena Galan
Sinsp. de
poliţie Stanciu Florin
Sinsp. de
poliţie Ciofu Violeta
Insp. de
poliţie Popescu Oana
Sinsp. de
poliţie Stanciu Florin
Sinsp. de
poliţie Stoian Ionel Marius
5th
International Symposium on Fingerprints, organizat în
perioada 4 - 6 iunie, la Lyon, Franţa, de INTERPOL, la
care a fost prezentat studiul Method for fingerprints
age determination de către domnul Inspector General al
Poliţiei Române, chestor de poliţie Conf. Dr. Popa
Gheorghe şi cms. de poliţie biochimist Potorac Romică.
CĂRŢI
PUBLICATE
Cms. şef
de poliţie Ţîru Gabriel, director al Institutului de
Criminalistică
Prof.
Vasile Lăpăduşi
ARTICOLE
PUBLICATE
Revista
de Criminalistică
Cms. şef
de poliţie Ţîru Gabriel, director al Institutului de
Criminalistică
Cms. şef
de poliţie dr. Fleşner Margareta, director Direcţia
Management Resurse Umane
Cms. şef
de poliţie Urecheatu Ion
Cms. de
poliţie Dr. Horaţiu Dinu Drăgănescu
Insp. de
poliţie Trăncănău Claudiu
Revista
Poliţia Română
Cms. de
poliţie Drd. Maria Georgeta Stoian
2009
Conferinţe, simpozioane, întâlniri etc.:
Simpozionul de Criminalistică cu tema „Noutăţi în
domeniul criminalisticii, dreptului penal şi procesual
penal”, organizat în data de 16.04.2009, la Bucureşti,
în România.
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Cms. de poliţie
chimist Georgeta Andreescu
Scms. de poliţie drd.
ing. chimist Elena Galan
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Cms. şef de poliţie
Necula Ionel
Cms. şef de poliţie
Ivanici Mihai
Ag. şef adjunct de
poliţie Dumitrescu Valentin
Insp. pr. de poliţie
ing. informatician Alexandra Constantin
Sinsp. de poliţie
Cristian Iordan
Sinsp. de poliţie
Răzvan Rizea
Simpozionul „Expertizele criminalistice: tehnici şi
metodologii moderne” organizat cu ocazia sărbătoririi a
50 de ani de la înfiinţarea Laboratorului Interjudeţean
de Expertize Criminalistice Cluj desfăşurat la 10 - 11
iunie 2009 în Staţiunea Borşa, judeţul Maramureş.
Cms. de poliţie
Rontescu Florin
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Scms de poliţie drd.
ing. chimist Elena Galan
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Insp. de poliţie
chimist Lucian Augustin Stimeriu
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Cms.şef de poliţie
ing. chimist Iuliana Stănel
Scms. de poliţie
chimist Gabriela Ianculescu
Forumul „Asigurarea Calităţii în societatea
contemporană”, organizat de Eurachem-România, în cadrul
Conferinţei Internaţionale “CHIMIA 2009 - New trends in
Applied Chemistry”, în Constanţa, România, la care au
participat 3 experţi şi specialişti.
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Scms. de poliţie drd.
ing. chimist Elena Galan
Simpozionul Internaţional „Învăţământul Universitar de
Criminalistică”, organizat de Universitatea „1 Decembrie
1918” Alba Iulia, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj,
Universitatea Bucureşti, în colaborare cu Centrul de
Cercetări Criminalistice Râmnicu Sărat şi Societatea
Română de Criminologie şi Criminalistică, în Alba Iulia,
România.
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Scms. de poliţie drd.
ing. chimist Elena Galan
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Scms. de poliţie drd.
ing. chimist Elena Galan
Simpozionul „Juridica” cu tema „Evoluţia metodelor şi
tehnicilor criminalistice” organizat la finele
Masteratului în Criminalistică Seria 2007-2009 de
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe
Cristea”, în Bucureşti, România, la care au participat 4
experţi şi specialişti.
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Scms. de poliţie drd.
ing. chimist Elena Galan
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Insp. de poliţie
chimist Lucian Augustin Stimeriu
Cms. de poliţie drd.
ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Cms. şef ing chimist
Iuliana Stănel
Scms. chimist Gabriela
Ianculescu
Simpozionul „Thermo Scientific”: „Sistemul RAMAN şi
aplicaţiile sale în criminalistică”.
Sinsp. de poliţie
Bratosin Viorel
Sinsp. de poliţie
Prunău Cristian
Simpozionul Internaţional cu tema „Investigarea
criminalistică a infracţiunilor din domeniul crimei
organizate”, organizat în perioada 27 şi 28 octombrie,
la Bucureşti, de către Asociaţia Criminaliştilor din
România, împreună cu Institutul de Criminalistică şi
Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din
cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu
sprijinul Institutului Naţional de Ordine Publică al
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Brigăzii
Internaţionale Antidrog:
Cms. de poliţie Ţîru
Gabriel, director al Institutului de
Criminalistică
Insp. pr. de poliţie
ing. informatician Alexandra Constantin
Sinsp. de poliţie
Cristian Iordan
Sinsp. de poliţie
Ciulinaru Leonaş
Sinsp. de poliţie
Diaconescu Cristian
Sinsp. de poliţie
Rizea Răzvan
Sinsp. de poliţie
Bratosin Viorel
Sinsp. de poliţie
Prunău Daniel
Cms. de poliţie Pleşea
Ion
Sinsp. de poliţie Dena
Alexandru
Ag. de poliţie Dobrin
George
Cms. de poliţie
Potorac Romică
Insp. de poliţie
Cocioabă Daniela
Insp. de poliţie Hubcă
Adrian
Insp. de poliţie
Popescu Oana
Insp. de poliţie
Orăşteanu Alina
Insp. de poliţie
Negoescu Irina
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
cms. şef de poliţie ing. chimist Stănel Iuliana
scms. de poliţie chimist Ianculescu Gabriela
drd. fizician - chimist Feraru Daniela Laura
drd. ing. chimist Matei Adriana
cms. de poliţie chimist Stoica Mihai
insp. de poliţie chimist Stimeriu Lucian
Augustin
scms. de poliţie chimist Ene Carmen
insp. de poliţie chimist-fizician Savu
Lorena-Magdalena
insp. pr. de poliţie dr. farmacist Gheorghe
Mihaela
sinsp. de poliţie de poliţie drd. fizician Ciofu
Violeta
cms. şef de poliţie ing. chimist Stănel Iuliana
sinsp. de poliţie de poliţie drd. fizician Ciofu
Violeta
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
insp. pr. de poliţie dr. farmacist Gheorghe
Mihaela
Colectivul Serviciului Identificări Judiciare
Simpozionul cu tema „Metode avansate de analiză a
suprafeţelor şi tehnici de microanaliză elementală”
organizat pe data de 3 Aprilie 2009 de Universitatea
Politehnica Bucureşti şi Thermo Scientific, în
Bucureşti, România
3 experţi din cadrul Serviciului Expertize
Fizico-Chimice
Simpozionul cu tema "ContrAA-Tehnologie Inteligentă
-Spectrofotometrie de înaltă rezoluţie" organizat pe
data de 22 Aprilie 2009 de Universitatea Lucian Blaga şi
firma Analytik Jena AG Germania, în Sibiu, România
3 experţi din cadrul Serviciului Expertize
Fizico-Chimice
Forumul “Asigurarea Calităţii în societatea
contemporană”, organizat în perioada 15-16 Mai 2009 - de
Eurachem-România, în cadrul Conferinţei Internaţionale
“CHIMIA 2009 - New trends in Applied Chemistry”, în
Constanţa, România
3 experţi şi specialişti din cadrul serviciului.
Simpozionul Internaţional “Învăţământul Universitar de
Criminalistică”, organizat în perioada 19-22 Mai 2009 -
de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia,
Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Universitatea
Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Cercetări
Criminalistice Râmnicu Sărat şi Societatea Română de
Criminologie şi Criminalistică, în Alba Iulia, România
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
ARTICOLE PUBLICATE
a. În reviste cotate ISI:
1. Stanciu F, Popescu OR, Stoian IM, STR data for the
AmpFlSTR Identifiler from Dobruja region (SE Romania),
Forensic Sci Int Genet. 2009;3(2):146-7;
2. Stanciu F, Stoian IM, Popescu OR, Comprehensive STR
data for the AmpFlSTR Identifiler from Transylvania (NW
Romania), Leg Med (Tokyo). 2009;11(1):48-50;
3. Florin Stanciu, Ionel Marius Stoian, Oana Raluca
Popescu. Automated DNA isolation for databasing
purposes. Rom J Leg Med 2009;17(1):51–8;
4. Florin Stanciu, Ionel Marius Stoian, Oana Raluca
Popescu, Population Data for 15 Short Tandem Repeat Loci
from Wallachia Region, South Romania, Croat Med J.
2009;50:321-5;
5. Florin Stanciu, Oana Raluca Popescu and Ionel Marius
Stoian, Allele frequencies of 15 STR loci in Moldavia
region (NE Romania), Forensic Sci Int Genet. 2009,
doi:10.1016/j.fsigen.2009.02.008.
6. Georgiana Duta-Cornescu, Alexandra Simon-Gruita,
Nicoleta Constantin, F. Stanciu, Michaela Dobre, Dorina
Banica, Rodica Tuduce, P. Cristea, Veronica Stoian, A
comparative study of ARMS-PCR and RFLP-PCR as methods
for rapid SNP identification, Romanian Biotechnological
Letters, 2009,14(6):4845-4850.
b. În „Revista Română de Criminalistică”, editată de
Asociaţia Criminaliştilor din România:
- „Urmele secundare ale împuşcăturii - martori
invizibili ai infracţiunilor cu violenţă demascate de
microscopia electronică”, Criminalistica, nr. 1, 2009.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
sinsp. de poliţie de poliţie drd. fizician Ciofu
Violeta
- „Performanţe ale metodelor spectrometrice în
caracterizarea morfologică şi structurală a probelor
judiciare (I), (II), (III)”, Criminalistica, nr. 3, 4, 5
2009.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Elena Galan
-
„Amprenta chimică a drogurilor - o provocare pentru
chimiştii criminalişti în stabilirea reţelelor de
traficare şi distribuţie”, Criminalistica, nr.6, 2009
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
c. În volumul „Investigaţia criminalistică a
infracţiunilor cu violenţă”:
- „Un jaf comis cu violenţă - un puzzle rezolvat prin
expertiza fizico-chimică criminalistică”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
- „Rolul
expertizei fizico-chimice criminalistice în stabilirea
modului de producere a unei morţi violente”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
-
„Violenţa învinsă de ştiinţă - contribuţia expertizei
fizico-chimice criminalistice în probarea şi anihilarea
unei reţele de spărgători de case de bani”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
sinsp. de poliţie de poliţie drd. fizician Ciofu
Violeta
-
„Ştiinţă şi artă în expertiza fizico-chimică
criminalistică a probelor în cazul unui jaf de bancă
comis cu violenţă”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
d. În „Buletinul de Informare şi Documentare” al
Ministerului Administraţiei şi Internelor:
d.1. În numărul 1/2009
- „Comiterea unor infracţiuni cu violenţă sub influenţa
consumului de heroină”.
cms. de poliţie dr. ing. chimist Costache
Emilian
insp. pr. de poliţie drd. farmacist Gheorghe
Mihaela
-
„Contribuţia chimiei judiciare în soluţionarea unor
cazuri deosebite de accidente rutiere”.
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
sinsp. de poliţie de poliţie drd. fizician Ciofu
Violeta
d.2. În numărul 2/2009
- „Influenţa consumului de droguri asupra producerii de
accidente rutiere”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
insp. pr. de poliţie dr. farmacist Gheorghe
Mihaela
- „O
cauză neobişnuită a producerii unui accident de
circulaţie stabilită prin expertiză fizico-chimică”.
cms. de poliţie dr. ing. chimist Costache
Emilian
scms. de poliţie drd. ing. chimist Galan Elena
d.3. În numărul 3/2009
- „Contribuţia expertizelor fizico-chimice a urmelor de
sol în elucidarea unui accident de circulaţie”.
insp. de poliţie chimist Stimeriu Lucian
Augustin
insp. de poliţie chimist-fizician Savu Lorena
Magdalena
-
„Expertiza criminalistică a permiselor şi certificatelor
de înmatriculare falsificate sau contrafăcute”.
insp. de poliţie Bratosin Viorel-Dan
drd. ing. chimist Matei Adriana
drd. fizician-chimist Feraru Daniela Laura
-
„Violenţa învinsă de ştiinţă - contribuţia expertizei
fizico-chimice criminalistice în probarea şi anihilarea
unei reţele de spărgători de case de bani”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
sinsp. de poliţie de poliţie drd. fizician Ciofu
Violeta
d.4. În numărul 4/2009
- „Un jaf comis cu violenţă, un puzzle rezolvat prin
expertiza fizico-chimică criminalistică”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
cms. de poliţie chimist Andreescu Georgeta
- „Rolul
chimiei judiciare în investigarea urmelor şi
microurmelor ridicate de la faţa locului pentru
elucidarea accidentelor rutiere”.
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
d.5. În numărul 5/2009
- „Urme secundare ale împuşcăturii - martori invizibili
ai infracţiunilor cu violenţă demascate de microscopia
electronică”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Elena Galan
sinsp. de poliţie drd. fizician Ciofu Violeta.
-
„Metode avansate ale chimiei judiciare aplicate
investigaţiei criminalistice”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie drd. ing. chimist Elena Galan
-
„Investigarea criminalistică a solurilor în cazul
infracţiunilor cu violenţă”
cms. şef de poliţie ing chimist Iuliana Stănel
scms. de poliţie chimist Gabriela Ianculescu.
d.6. În numărul 6/2009
- „Metode moderne de studiu al microurmelor şi urmelor
dinamice de vopsea în elucidarea accidentelor rutiere”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Stoian Maria
Georgeta
scms. de poliţie chimist Gabriela Ianculescu
-
„Cercetarea criminalistică a infracţiunilor comise cu
violenţă în cazul consumului abuziv de alcool şi
medicamente”
insp. pr. de poliţie drd. farmacist Mihaela
Gheorghe
insp. de poliţie chimist-fizician Lorena
Magdalena Savu
-
„Capcanarea chimică utilizată în identificarea
persoanelor care au comis infracţiuni cu violenţă”
insp.de poliţie chimist-fizician Lorena
Magdalena Savu
personal contractual drd. fizician-chimist
Daniela Laura Feraru
e. În „Revista de criminologie, de criminalistică şi
de penologie”, editată de Ministerul Public-Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Societatea
Română de Criminologie şi de Criminalistică şi
Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a
Penitenciarelor:
e.1. În numărul 1/2009
- “Relaţia microurmă/întreg stabilită prin metode
spectrometrice moderne şi formularea concluziei
expertizelor fizico-chimice criminalistice”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Maria Georgeta
Stoian
scms. de poliţie drd. ing. chimist Elena Galan
e.2. În numărul 2/2009
- „Pledoarie pentru învăţământul universitar de
criminalistică”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Maria Georgeta
Stoian
scms. de poliţie drd. ing. chimist Elena Galan
-
„Aplicarea sistemului de management al calităţii conform
ISO 17025/2005 în chimia judiciară şi importanţa
acestuia în caracterizarea probelor judiciare”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Maria Georgeta
Stoian
scms. de poliţie drd. ing. chimist Elena Galan
-
„Importanţa efectuării experimentelor judiciare în
expertiza fizico-chimică criminalistică a urmelor”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Maria Georgeta
Stoian
coms de poliţie şef ing. chimist Iuliana Stănel
scms de poliţie chimist Gabriela Ianculescu
- „Rolul
experimentului judiciar în stabilirea cu exactitate a
primerului utilizat în producerea unui incendiu”
cms. de poliţie drd. ing. chimist Maria Georgeta
Stoian
insp. de poliţie chimist Lucian Augustin
Stimeriu
|