LABORATOR DE FONOSCOPIE JUDICIARĂ

Vocea este rezultatul energiei respiratorii folosite pentru a face să vibreze corzile vocale, care generează astfel sunetele, această manifestare fiind principala metodă a comunicării prin coduri comune, respectiv prin limbaj.

Producerea vorbirii este compusă din două funcţii mecanice de bază: fonetică şi articulaţie. Fonetica reprezintă producerea unui semnal acustic. Articulaţia include modularea semnalului acustic, în special de către buze, limbă şi de palatul moale, precum şi de rezonanţa în cavitatea supraglotică, oral şi/ sau nazal.

Percepţia vocii este general descrisă ca o transformare în cinci etape a semnalului audio în mesaj: analiza auditivă periferică, analiza auditivă centrală, analiza fonetico-acustică, analiza fonologică şi analiza de ordin înalt (lexicală, sintactică şi semantică).

De-a lungul timpului au existat trei metode de recunoaştere a vorbitorului:

• recunoaşterea vorbitorului prin ascultare;

• recunoaşterea vorbitorului prin fonologie şi fonetică acustică bazată pe măsurări acustice ale parametrilor vorbirii, de exemplu a frecvenţelor formanţilor şi a frecvenţei fundamentale a eşantionului de voce (semiautomatic - utilizând calculatorul pentru analiza vocii, sonograme, formanţi şi alte informaţii tehnice care sunt comparate).

• recunoaşterea automată a vorbitorului.

  1. Recunoaşterea vorbitorului prin ascultare are ca fundament principiul conform căruia procesul de percepţie auditivă şi procesul de identificare sunt esenţialmente subiective, în sensul că o voce particulară este asociată unui individ sau unui grup.

  2. Recunoaşterea vorbitorului prin compararea vizuală a spectrogramelor are în vedere capacitatea de a decide asupra identităţii sau nonidentităţii unei voci pe baza examinării vizuale a spectrogramelor. O spectrogramă este reprezentarea grafică a unui set de sunete, în parametrii timpului, frecvenţei şi amplitudinii. Rezultatele obţinute prin comparaţie spectrografică nu sunt concludente.

  3. Recunoaşterea automată a vorbitorului foloseşte metode computerizate bazate pe teorii informatice şi pe recunoaşterea după modele. Această metodă prezintă mai multe avantaje: obiectivitate, baze ştiinţifice concrete, independenţa faţă de conţinutul vorbirii, posibilitatea compensării prin normalizare a unor diferenţe între cele două eşantioane de voce comparate, rapiditate, exprimarea grafică şi numerică a rezultatelor obţinute.

Institutul cercetează abordarea lor cu ocazia întâlnirilor de lucru ale Forensic Speech and Audio Analysis Working Group din cadrul Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică (ENFSI).

În prezent, în investigaţiile criminalistice audio se utilizează ultimele două metode menţionate, respectiv atât sisteme de recunoaştere automată a vorbitorului cât şi metode de analiză fonetico-fonologică.

În aplicaţiile criminalistice, procesul de identificare urmăreşte individualizarea vorbitorului. Acest proces poate fi privit ca o activitate de excludere a bănuiţilor, plecând de la întregul grup de suspecţi şi sfârşind prin identificarea persoanei. Factorul de individualizare depinde de gradul de asemănare dintre modelul de comparaţie şi înregistrarea în litigiu, măsurat prin cele trei metode enunţate.

Luând în considerare studiile şi cercetările care s-au efectuat până în prezent, precum şi faptul că presupune însuşirea de cunoştinţe aprofundate din mai multe domenii diferite, expertiza vocii şi a vorbirii este un proces complex şi laborios, care reprezintă o provocare permanentă pentru criminalişti şi care are perspective de dezvoltare promiţătoare.

A. Probleme care pot fi rezolvate prin constatările tehnico-ştiinţifice efectuate în laboratorul de fonoscopie:

• Efectuarea de copii ale înregistrărilor audio în format analog sau digital;

• Efectuarea de conversii din format analog în format digital şi invers;

• Îmbunătăţirea calităţii unei înregistrări audio în vederea creşterii audibilităţii acesteia prin aplicarea unor filtre care elimină sau reduc unele zgomote ori semnale perturbatoare;

• Transcrierea conţinutului convorbirilor prezente într-o înregistrare audio în limita a maxim 5-10 minute considerate relevante de către organul care a dispus lucrarea;

• Analiza tonurilor DTMF în vederea determinării numărului de telefon apelat (expertiza unui semnal analizat poate să conducă la identificare, compararea şi interpretarea, asemănător semnalelor ca tonurile de apelare telefonice);

• Determinarea zonei dialectale din care provine un vorbitor nativ de limbă română, pe baza analizei vorbirii acestuia (în cazul în care înregistrarea pusă la dispoziţie conţine suficiente elemente regionale de natură lexicală, fonetică şi morfologică);

• Stabilirea faptului dacă două eşantioane de voce şi vorbire aparţin sau nu aparţin aceluiaşi vorbitor.

B. Tehnica din dotare:

Laboratorul de fonoscopie judiciară dispune atât de un set de echipamente specifice destinate examinării înregistrărilor audio în format analog (de tipul casetelor audio) cât şi de echipament software care permite analiza complexă a înregistrărilor audio în format digital şi îmbunătăţirea calităţii acestora în vederea creşterii audibilităţii lor.
Cu ajutorul unor achiziţii de tehnologie performantă se poate aborda expertiza vocii şi a vorbirii în complexitatea ei, atât din punctul de vedere al analizei fonetice, cât şi din cel al recunoaşterii automate a vorbitorului. Metoda fonetică vizează analiza comparativă a caracteristicilor formanţilor vocalelor, în timp ce metoda automată de recunoaştere a vorbitorului utilizează un program informatic specializat care a obţinut cele mai bune rezultate la testele internaţionale şi care este folosit în majoritatea laboratoarelor similare din cadrul poliţiilor europene.

Trebuie însă subliniat faptul că aplicarea celor două metode este condiţionată de cantitatea şi de calitatea înregistrărilor audio puse la dispoziţie.